Termenii Acordului Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxelles-ul sunt „inacceptabili”, crede noul premier Boris Johnson.
Brexitul va face din Regatul Unit cel mai minunat loc de pe Pământ, a declarat joi, la Londra, noul premier.
”Misiunea noastră este livrarea Brexitului la 31 octombrie, cu scopul de a uni şi de a reenergiza marele nostru Regat Unit şi de a face din această ţară cel mai minunat loc de pe Pământ”, a spus Johnson în primul său discurs în parlament în calitate de prim-ministru.
El a adăugat că trebuie abolită aşa-numita ‘plasă de siguranţă’ irlandeză, clauza menită să prevină revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda – membră a Uniunii Europene – şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.
”Trebuie să se înţeleagă clar că drumul către acord presupune abolirea plasei de siguranţă”, a afirmat Boris Johnson în faţa parlamentarilor britanici.
Prim-ministrul britanic a ţinut să precizeze că noul executiv britanic va avea o nouă abordare pentru elaborarea unei politici comerciale independente a Regatului Unit şi de aceea Londra nu va desemna un comisar în noua Comisie Europeană. ”Astăzi este prima zi a unei noi abordări care se va încheia cu ieşirea noastră din Uniunea Europeană pe 31 octombrie”, a explicat Johnson.
Reacţia Dublinului a fost rapidă, premierul irlandez Leo Varadkar afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să discute cu omologul său britanic despre propunerea de renunţare la ‘plasa de siguranţă’
Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie, a contestat, marţi, modul în care Boris Johnson a fost ales prim-ministru, cerând organizarea unui scrutin parlamentar anticipat.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.
Seamana din ce in ce mai mult cu povestea lui Creanga, cea in care toata familia incepe sa se vaite si sa boceasca, „Vaaai, da’ daca va cadea drobul de sare de pe soba in capul copilului din leagan ?” In paralel, Marii Britanii, care merge ceas de ani de zile (si se pare ca mai bine inca de la anuntul Brexitului la vot !) toti „oamenii de bine” ii cinta prohodul !! … Apropo, povestea se cheama „Prostia omeneasca” …