Marele miting organizat de Diaspora și la care se așteptau un sfert de milion de oameni nu a avut succesul estimat. După ce la ora 16.00 abia erau cateva sute de persoane, la ora 20.00 se adunaseră în jur de 15.000 de oameni, după cum susțin surse oficiale. De cealaltă parte, organizatorul estimează că sunt 200.000 de oameni. Și, chiar și așa, tot nu au lipsit incidentele.
Patru protestatari din Piața Victoriei au fost duși la secțiile de poliție, doi dintre aceștia având arme albe, unul materiale pirotehnice și cel de-al patrulea a fost amendat cu 300 de lei pentru că a adresat injurii forțelor de ordine, a anunțat Georgian Enache, din partea Jandarmeriei Române.
Polițiștii au verificat sâmbătă o mașină aflată în perimetrul Pieței Victoriei, potrivit martorilor din zonă, existând suspiciunea că în vehicul ar exista un dispozitiv exploziv anunțat la numărul unic de urgență 112.
Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că o persoană a sunat la 112 pentru a anunța că într-o mașină din perimetrul Pieței Victoria s-ar afla obiecte suspecte.
Iar acesta nu a fost singurul incident.
Organizatorul protestului de sâmbătă din Piața Victoriei, Tommy Tomescu, a avut un schimb de replici cu protestatarul Cristian Dide, care a adus în Piață o platformă, deși nu anunțase anterior acest lucru. Cristian Dide s-a urcat pe platforma respectivă și a refuzat să plece. În zonă au ajuns jandarmii.
Inițial, organizatorul protestului Tommy Tomescu a avut un schimb de replici cu un protestatar venit din străinătate și care era nemulțumit pentru că auzise că în Piață va fi și un concert, Tomescu precizând că vor fi intonate doar două imnuri la manifestație.
Ulterior, în Piața Victoriei a ajuns și protestatarul Cristian Dide, care a adus și o mașină a Societății de Transport București (STB) cu platformă, deși nu anunțase organizatorul de acest lucru și, potrivit protocolul încheiat cu autoritățile, nu are voie.
„Te-am sunat de o lună întreagă și nu răspunzi. O lună întreagă te-am sunat și nu ai răspuns. Mie (jandarmii -n.r.) nu m-au lăsat nici cu mașinile mele, cu care să punem scena și tu vii cu platforma asta. Eu am dat toate numerele de înmatriculare deja. Acum o lună l-am contactat pe domnul Dide de foarte multe ori l-am sunat, săptămâni la rând să vorbesc cu el dacă vrea să aducă ceva aici, nu a vrut să răspundă la telefon pentru a pune în protocol că-l las să aducă această mașină, nu am putut să o bag în protocol această chestiune. Eu sunt răspunzătorul legal „, i-a reproșat Tommy Tomescu lui Cristian Dide.
Cristian Dide a replicat că el nu „are treabă” cu organizatorul Tommy Tomescu și că acesta nu a fost pe 10 august 2018 în Piața Victoriei, a urcat pe mașina STB și s-a legat cu un lanț de aceasta.
În zonă, au venit jandarmi care i-au cerut organizatorului Tommy Tomescu să discute cu Dide, ca acesta să plece. În cele din urmă, protestatarul și-a dat jos lanțul de la picior și a coborât de pe mașina cu platformă, vehiculul fiind mutat.
Apoi, protestatarii s-au certat între ei, Cristian Dide reproșându-i lui Mălin Bot că au fost încheiate protocoale pentru protest cu Primăria, fără vreun temei juridic. „Această discuție cu lipsa de temei pentru protocoalele semnate cu Primăria este de 8 luni de zile cu Tommy Tomescu, când eu i-am explicat la telefon și i-am spus că nu are temei de drept să se prezinte nici în comisie și nici să semneze vreun protocol. I-am spus același lucru și lui Sandu Matei și nu m-a ascultat și toată lumea a semnat protocoale cu Primăria. Protocoale care nu au temei de drept”, a spus Cristian Dide.
Îmbrânceli au fost în Piața Victoriei și în momentul în care Mălin Bot a fost acuzat că a îmbrâncit o femeie, iar soțul acesteia a ripostat. La rândul său, Bot susține că femeia respectivă a încercat să-i spargă telefonul.
Șase protestari au avut nevoie de îngrijri medicale
Șase protestari din Piața Victoriei au avut nevoie de îngrijri medicale, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, doi dintre aceștia fiind transportați la spital.
„Din păcate, s-au înregistrat și șase cazuri până în acest moment, șase persoane care, pe fondul unor afecțiuni cronice și pe fondul expunerii îndelungate la razele solare din zona Pieței, au suferit probleme medicale, cefalee în mod special, iar pentru două dintre cele șase, au fost chiar necesar transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile.
Cele mai multe probleme medicale au avut loc pe fondul temperaturilor ridicate, de respectiv 34-35 de grade Celsius, înregistrate în Capitală, angajații ISU recomandându-le manifestanților să se hidrateze și să poarte haine deschise la culoare.
Un grup de protestatari a plecat în marș de la MAI spre Piața Victoriei
Protestatarii au pancarte cu mesaje precum „Alo 112” sau „Descretizati documentele operative din 10 august” și au protestat inițial câteva zeci de minute în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne.
Manifestanții au plecat apoi în marș către sediul DIICOT, unde vor protesta, și urmează să ajungă tot în Piața Victoriei, alături de restul oamenilor, potrivit Mediafax.
„Traseul marsului este urmatorul: ora 19 – Plecare de la sediul MAI, din Piata Revolutiei – sediul DIICOT (calea Grivitei) – Guvern (pe calea Victoriei) sunt in jur de 2 kilometri, iar timpul estimat este de jumatate de ora”, au transmis organizatorii, pe rețelele de socializare.
Organizatorii, huiduiți de protestatari
Organizatorii manifestației din Piața Victoriei au fost huiduiți, sâmbătă, chiar de către protestatari după ce au încercat să pună muzică de pe o scenă amplasată în perimetrul Pieței. Aceștia au renunțat la a mai transmite vreun mesaj de pe scenă.
„Dă-te jos! Dă-te jos! Rușine să vă fie!”, „Securiștilor, ne mai trebuie să dansăm aici, să facem o horă”, „Dă scena jos! Ce vreți, să deturnați protestul?”, „Arde cămașa pe noi. Au murit oameni aici, băi!” – au fost reproșurile manifestanților la adresa organizatorilor, care au încercat să pună muzică, de pe o scenă amplasată în Piața Victoriei.
Astfel, organizatorii au renunțat la a mai transmite vreun mesaj de pe scenă, anunțul fiind făcut de către protestatarul Marian Moroşanu, poreclit ”Ceauşescu”, cunscut pentru participarea sa la astfel de evenimente.
„Nu am venit să ne certăm și să ne înjurăm. Vă rog, să fim uniți, să reconstruim România. E ultima dată când se vorbește de la această scenă. Îmi pare rău că s-a pus muzică. Pare miting PSD, nu suntem ca ei, pentru acest luru am venit din Italia, Spania, Anglia, Suedia și din toată România să cerem acelor criminali să răspundă pentru crimele din 10 august”, a spus Marian Moroșanu, poreclit Ceaușescu, de pe scena amplasată în Piață.
@130 de miliarde de minciuni
in principiu as fi de acord cu ideea ca nu poti fi subiect politic, sa votezi si sa ai dreptul de a fi ales, daca nu esti subiect economic…unde iti platesti taxele?
am totusi o indoiala…nu cumva exista reglementari europene pe aceasta tema? daca omul si-ar plati taxele si impozitele in tara, ar mai beneficia el de asigurare medicala sau drept la pensie in tara unde a lucrat?
si apoi, daca le-am luat dreptul de a vota, legatura cu tara ar slabi…nu este in interesul tarii, a celor care locuim aici sa nu avem sprijinul celor din afara, sa nu-i tinem aproape..
cat priveste banii trimisi in tara exista o crestere la buget prin consumul privat pe care-l genereaza..a trimis omul bani acasa, sa i se faca o vila…cei care se ocupa cumpara materialele necesare, firma de vanzari si firma de constructii fac profit, profitul se impoziteaza…
lucrurile nu se pot rupe pur si simplu in doua