Cursurile Academiei Naţionale de Informaţii a SRI au devenit cel mai în vogă trend pentru politicienii români. Mai mult decât atât, studiile făcute în respectiva unitate de învățământ constituie o adevărată trambulină pentru aspiranții la prim-planul scenei politice. Indiferent de nivelul de studii absolvit, de la cursuri postuniversitare care durează câteva luni până la cea mai înaltă distincţie academică, respectiv cea de doctor, „produsele“ Academiei se regăsesc în Guvern, în Parlament, în primării și consilii, în toate principalele partide politice şi chiar în Legislativul european.
Premierii sunt și ei printre primii absolvenți ai cursurilor organizate și susținute de SRI. În ciuda diplomelor emise de SRI și trecute în CV-urile demnitarilor, mare parte din aceștia au o dezvoltat o anumită cutumă, grație căreia își acuză oponenții politici de partizanat cu unele servicii secrete din România.
Tudose și Grindeanu, specialiști în științe militare
Premierul Mihai Tudose este absolventul de studii SRI care a ajuns cel mai departe în politica românească. Şeful Executivului este doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii – Protecţia infrastructurilor critice, la Academia Naţională de Informaţii a SRI, încă din anul 2010. Despre doctoratul premierului se vehiculează, încă de acum doi ani, informația potrivit căreia teza acestuia este plagiată în proporție de o treime. Înainte să ajungă doctor în strategii militare, deputatul PSD a mai urmat, în anul 2006, un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Superior de Securitate Naţională al SRI. Însă actualul șef al Executivului nu este singurul care a ales cursurile acestei Academii. În Cabinetul său mai există încă alți doi demnitari cu studii la SRI. Vicepremierul Marcel Ciolacu s-a înscris în 2014 la un doctorat în cadrul Academiei SRI, iar ministrul Marius Nica, șeful Fondurilor Europene, este licenţiat în Jurnalism, Comunicare şi Psihosociologie comportamentală la Academia SRI, încă din 2003. De asemenea, antecesorul lui Tudose la Palatul Victoria, fostul premier Sorin Grindeanu, a trecut şi el prin şcoala SRI. Grindeanu a absolvit în 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţei Militare, Informaţiilor şi Ordinii Publice, tot la Academia SRI. Chestionat în această privință, Grindeanu a explicat că a fost vorba de un curs de o lună şi jumătate, la care au participat mai mulţi deputaţi, invitaţia de participare venind din partea Academiei direct la Parlament.
Cursuri la FF, diplome la liber pentru parlamentari
Și Senatul, și Camera Deputaților sunt „burdușite“ de politicieni cu patalamale la mână primite de la structurile de învățământ aflate în subordinea SRI. Aceștia susțin că nu a fost vorba de niciun fel de racolare venită din partea Serviciului și că nici nu prea au catadicsit să treacă pe la cursuri, însă au primit diplome de absolvire. Cel puțin asta spune senatorul PSD Claudiu Manda, cel care conduce Comisia pentru controlul SRI. Manda a absolvit în 2011 Colegiul Naţional de Informaţii din cadrul Academiei SRI. Afirmațiile acestuia sunt întărite și de senatorul PSD Eugen Teodorovici, care a absolvit în 2013 un curs postuniversitar de 45 de zile, dedicat civililor, la Colegiul Naţional de Informaţii al SRI. „Mi s-a dat diploma pur şi simplu. Probabil că merit“, a afirmat fostul ministru, subliniind că nu a fost „nici măcar o dată“ la cursurile cu pricina. Și deputatul Georgian Pop a absolvit în anul 2009 Colegiul Naţional de Informaţii – Academia SRI. Un alt deputat PSD, Gabriel Vlase, este doctor în Știinţe Militare şi Informaţii la Academia SRI, din anul 2010, şi absolvent al Colegiului Superior de Securitate Naţională din cadrul SRI, în 2006. Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a urmat şi el un curs postuniversitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“. Lista este completată și de fostul deputat PSD Leonardo Badea. Actualul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Badea a absolvit şi el Colegiul Naţional de Informaţii la SRI. Și fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost profesor şi conducător de doctorate la Academia Naţională de Informaţii a SRI. Printre cursanții acestuia s-au aflat actualul premier Mihai Tudose, fostul ministru de Interne Radu Stroe, fostul ministru al Apărării Mihai Stănişoară și fostul edil Neculai Onţanu.
Opoziția, înțesată cu „băieţi deştepţi“
Și cum Academia SRI nu putea să atragă doar pesediști, liberalii s-au înghesuit și ei să treacă prin „laboratorul“ de talente pentru politica românească. Deputatul PNL Cezar Preda a absolvit în anul 2009 un curs postuniversitar, de trei luni, pe Securitate Naţională, la Colegiul Naţional de Informaţii, Academia SRI. Fortuit sau nu, Preda este membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI. Un alt liberal, deputatul Ionuţ Stroe, a absolvit în 2013 un curs postuniversitar în domeniul Știinţe Militare, Informaţii şi Ordine publică, la Academia SRI. Deputatul PNL Ioan Bălan a terminat şi el, în 2009, un curs postuniversitar de perfecţionare în specializarea Securitate Naţională, la Colegiul Naţional de Informaţii din cadrul Academiei SRI. Vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Cristian Buşoi, este un alt absolvent al Colegiului Naţional de Informaţii al SRI încă din 2013. Proaspătul partid al lui Victor Ponta, ProRomânia, are și el un „băiat deștept“ în structura sa. Fostul ministru al Educaţiei, actualul deputat Sorin Cîmpeanu, deţine un certificat de atestare a competenţelor profesionale, obţinut în anul 2013 la Colegiul Naţional de Informaţii al SRI.
Anca Toader a fost cumva la TVR?