Dedublare á la Ponta

Procesul denigrării, terminat din doi pași

Abia a început procesul intentat de câțiva consilieri generali ai USR împotriva Gabrielei Firea în cazul bătăii cu polițiștii locali în sala de ședințe a Primăriei Capitalei, că s-a și terminat. Primarul general este acuzat de declarații denigratoare față de aleșii locali. La al doilea termen, avocatul primăriței a făcut o afirmație șoc, din categoria ”dedublării lui Victor Ponta”.

Joi a fost al doilea termen din procesul în care Gabriela Firea este acuzată de declarații mincinoase față de consilierii USR în conflictul iscat pe 8 iunie 2017 în sala de ședințe a Consiliului General. Poliția Locală avea ordin să-i împiedice pe cetățeni să asiste la dezbateri, deși aceștia aveau acest drept. Oamenii au fost agresați și îmbrânciți chiar de angajații primăriei care aveau rolul să mențină ordinea publică. Consilierii generali Roxana Wring. Ana Maria Ciceală, Alexandru Gâdiuță și Uniunea Salvați România au deschis o acțiune în ”răspundere delictuală” împotriva Gabrielei Firea la Tribunalul București. Deși imaginile au contrazis-o, chiar în timpul conflictului, Firea a susținut pe posturile de televiziune că oamenii USR-ului i-au dat cu capul de pereți pe polițiștii locali aflați la Primăria Capitalei. Ca la comandă, după o jumătate de oră de la incidentul filmat de jurnaliști, toți polițiștii locali au acuzat stări de rău, cauzate de incidentul la care participaseră. Culmea, toți au primit de la medicul de familie cinci zile de concediu medical, iar acum, trei dintre ei urmând să fie martorii primăriței în proces.

În prima și singura depoziție a avocatei primăriței, aceasta a cerut respingerea cauzei pentru că ”trebuia chemat primarul general, nu persoana fizică Gabriela Firea”.

Judecătorul a respins audierea martorilor ambelor părți, spunând că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei. Instanța a rămas în pronunțare, înregistrând un record de soluționare rapidă a unui dosar.

Într-o intervenție pentru B1 TV din 8 iunie 2017, primarul general a spus că oamenii respectivi, cetățenii care aveau dreptul să participe la ședința Consiliului General, au fost cei violenți și că i-au dat cu capul de perete și de ușă pe polițiștii locali, trei dintre ei ajungând la spital. ”Am început ședința la ora 12.00 și câteva minute, după cum a fost anunțat, am prezentat câteva proiecte pe ordinea de zi, președintele de ședință a introdus câteva puncte suplimentare, totul părea absolut normal, un consilier USR a depus jurământul în beneficiul bucureștenilor, așa cred. La un moment dat s-a auzit un zgomot foarte mare, țipete, urlete, am fost informată că în sala cu 40 de locuri erau 30 de cetățeni care s-au înscris să participe și că 20 de persoane care nu s-au înscris conform legii, au vrut să intre în ședință. I-au bătut pe polițiștii locali, trei dintre ei au ajuns în spital, i-au dat cu capul de perete și de ușă, au făcut acte de violență și au pătruns astfel în sediul Primăriei și apoi în sala de ședințe”, a povestit Firea în direct pentru B1 TV. Firea a mai acuzat că respectivele persoane nu erau niște simpli bucureșteni interesați de administrație, ci niște reprezentanți ai ONG-ul OPTAR și ai Asociației Prelungirea Ghencea, care au legături cu USR. Ulterior, ea l-a acuzat pe Alexandru Gâdiuță, consilier general USR, că ar fi făcut declarații calomnioase la adresa ei, dar acesta nici nu s-a mișcat de la locul său.

Potrivit imaginilor, Firea nu putea să vadă ce se întâmpla pentru că nu era în sală în momentul agresiunilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

6 Comentarii

  1. ce mai conteaza …??? doamna firea puncteaza cu numele de la primarie peste tot … ea si numai ea …

  2. Huliganii USR incalca legea cu violenta,patrund ilegal si ataca o institutie publica,iar,in loc sa fie dusi la puscarie, tot ei se dau victime.Asta pentru ca si Firea greseste si nu ii da imediat pe mana autoritatilor care trebuie sa-i bage pe derbedei la bulau.

    • te referi la palada si codrin sau la pandere sotul( asta da cu cap in gura)

  3. usr-rahatii sunt antrenati in violenta si incalcarea legilor Romaniei. Acestor golani, li s-a confirmat ca, nu vor fi pedepsiti de politie si justitie, daca ataca pe reprezentantii PSD legal votati de romani. Vedem si observam ca, cetateanului joahnis si anturajul, nu le convin alegeri libere si democratice. Antrenati in Lovituri de Stat. Degeaba pt golani, caci, romanii le vor oferi o lectie usturatoare, la viitoarele scrutinuri.

  4. Mincinoasa firea se crede superman, vede prin pereti!!!! Ati ales o t….pe post de primarita!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.