Guvernul Statelor Unite a aranjat ca un avion charter să evacueze toți diplomații din orașul Wuhan, care a devenit punctul zero al noului coronavirus din China.
Consulatul este închis și toți diplomaților „au ordine să plece”, a declarat un oficial american.
Ultimele detalii privind planul de zbor sunt încă puse la punct, iar sursa a spus că „depinde foarte mult dacă autoritățile chineze ne vor lăsa”. El a adăugat că Beijing a fost „foarte cooperant”.
Aproape 1.000 de americani trăiesc în Wuhan și cei care vor să evacueze orașul alături de diplomații Statelor Unite vor fi taxați pentru a se putea îmbarca, a explicat sursa.
Oficialul american a contrazis relatările din Wall Street Journal că „orice loc disponibil ar putea fi oferit cetățenilor care nu sunt americani și diplomaților din alte state”. Acesta a spus că cetățenilor non-americani le va fi permis să se îmbarce doar dacă au rude din SUA sau sunt căsătoriți cu americani.
Întrebat de ce SUA își evacuează diplomații și cetățenii din Wuhan, în contextul în care în timpul epidemiei de SARS care a lovit China în 2003 nu a fost luată o astfel de măsură, oficialul a afirmat că: „Cred că ne-am învățat cu toții lecția în urma epidemiei de SARS”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.
Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.
Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 – 2003.
Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.
Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.
Cred ca cei mai mari perdanti in aceasta afacere sunt cei ce-au lansat-o. La cata mana de lucru au, si mai ales la ce pret, chinezilor nu le pasa. Nu mai vorbim de alerta complet bidon. 40 de morti la 1,5 miliarde. 0,00000024 %. Puteau muri si impiedicandu-se pe strada. Si asta ca sa se protejeze de dumping-ul chinez. Mincinosi inconstienti. Isi trag singuri presul de sub picioare. Uitati-va numai la cheltuielile necesare „controlului sanitar” ale lansatorilor de alerta. Nu mai vorbim, ca este o mare fumigena in propriile lor tari. Bah boilor, lumea s-a mai desteptat. Nu mai este in epoca radioului, tv-ului sau a ziarelor. Exista si internet.