Un fost șef ANAF îl bombardează pe Florin Cîțu

Acest Nae Cațavencu al PNL crede că administrarea creanțelor bugetare (…) s-ar putea „digitaliza” (ca sa folosesc termenul său preferat) pana prin…vară!!!

De (R.C.)
Un fost șef ANAF îl bombardează pe Florin Cîțu

Acest Nae Cațavencu al PNL crede că administrarea creanțelor bugetare (…) s-ar putea „digitaliza” (ca sa folosesc termenul său preferat) pana prin…vară!!!

Florin Cîțu pare că nu are niciun susținător printre specialiști, alții decât cei din propriul partid. După ce a fost tras la răspundere de senatorul Daniel Zamfir, acum a intrat și în vizorul fostului șef al ANAF, Gelu Diaconu.

Diaconu îl admonestează pe Florin Cîțu, după ce acesta a anunțat recent va cere acordul CSAT-ului pentru a încredinţa în mod direct, unei companii, proiectul de informatizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât procesul să fie gata în martie-aprilie.

În mesajul postat pe pagina sa de socializare, Diaconu scrie:

Ministrul Florin Cîțu vrea să ofere prin încredințare directa „digitalizararea” ANAF și dă asigurări că totul va fi gata până în vară!

Monșer, totul are o limita în minciuna pe care o proferezi zilnic. Îți pot furniza câteva sute de pagini pe care sa le studiezi înainte de arunca asemenea absurdități în spațiul public. Despre uriașa complexitate a acestui proces, despre RAMP, COTS, SIACF, GOTICA, etc., etc.
Pur și simplu, stimabile, trăiești într-o alta realitate! Habar nu ai despre ceea ce înseamnă informatizarea administrației fiscale.

Acest Nae Cațavencu al PNL crede că administrarea creanțelor bugetare, provenite din diferitele categorii de taxe și impozite, cu baze de calcul complet diferite, cu un istoric diferit, cu termene de plata așijderea, cu stingeri de plată prin compensare, cu suprasolviri, cu transferuri de companii în timp real de la o administrație fiscală la alta, cu modificări continue ale legislației fiscale, cu proceduri diverse de corecție a obligațiilor istorice cum ar fi ordonanțe de urgenta de stingere prin anulare/amnistie, cu posibile milioane de interogări zilnice ale bazelor de date…etc.etc., s-ar putea „digitaliza” (ca sa folosesc termenul său preferat) pana prin…vară!!!

I-o fi zis cineva, o fi citit, s-o fi interesat despre ce însemna un centru de date la standarde TIER 4 support, de care este nevoie ca aerul la ANAF, înainte de declarațiile acestea tipice pentru un politician demagog?

Dacă cumva veți îndrăzni să acordați prin încredințare directa „digitalizararea” ANAF, voi face public numele companiei câștigătoare imediat când veti demara procedura. Pentru că știm de pe acum cine este vizată!
Nu uitați o vorbă simplă, din popor: întotdeauna minciuna are picioare scurte”, scrie Diaconu pe Facebook.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. @Smarandache
    Hai sa nu mai facem nimic. Toata ziua chitaim ca treburile merg prost dar cum vine unul care vrea sa modernizeze ceva ne punem poalele in cap, vai securistii,vai imperialistii,toti ne vor raul.
    Asa si Sis.de Sanatate, vai ne fura privatii banisorii. Lasa sa-i fure mafia din Sistem fara macar sa ofere ceva cat de cat.
    Trebuie sa reformam tot dar fara sa se schimbe ceva. Cum sa deranjam mafia? Se poate.
    Noi suntem cei mai cei. Daca in celelalte tari respectivele masuri au dat rezultate, la noi nu se poate, vor sa ne distruga dusmanii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.