„Nu intraţi în panică!”, ni se spune pe toate canalele. Şi e adevărat că panica poate complica situaţia actuală, declanşată de coronavirus, numai că panica nu este similară cu îngrijorarea, cu frica de a nu ne infecta cu acest virus. În dicţionare, sînt definiţii clare despre „panică”: ceva „care se produce brusc, intens și de obicei fără motiv, spaimă subită și violentă, în general neîntemeiată și având de obicei caracter colectiv”.
Spre deosebire de „panică”, dicţionarele definesc „frica” drept: „Stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol; teamă”, ceea ce înseamnă îngrijorare firească în faţa unui pericol real, care este acest coronavirus!
Aşadar, „frica” nu este sinonimul „panicii”, diferenţa fiind făcută de realitatea pericolului. Iar coronavirusul este un pericol cît se poate de real, chiar dacă ochiul nostru nu vede acest virus!
L-am auzit și pe președintele Iohannis îndemnîndu-ne să nu intrăm în panică pentru că „pandemia panicii” ar fi mai periculoasă decît „pandemia de coronavirus”. Parţial, afirmaţia este corectă, dar panica nu poate fi evitată doar prin astfel de mesaje, ci prin acţiuni concrete care să dea încredere populaţiei că frica ce ne-a cuprins este însoţită de speranţa că nu vom fi infectaţi.
„Încrederea”, iată cel mai bun antidot pentru ca panica să nu se instaleze! Într-un fel anume, frica poate fi chiar benefică, pentru că de frica de a nu ne infesta cu virusul, omul devine mai prudent şi mai responsabil în respectarea mesajelor venite dinspre autorităţi. Această „încredere” trebuie urmărită de către toţi cei responsabili, căci numai astfel frica firească devine panică!
Apreciez şi eu manifestările publice ale publicului din ţările care au intrat în izolare: stînd în casă, oamenii ies la balcoane, cîntă împreună şi se îmbărbătează, dar asta nu înseamnă că sînt fericiţi sau măcar liniştiţi de situaţia în care se află. Din contră, aceste încurajări colective nu sînt altceva decît expresia sentimentului de frică, peste care se suprapune ideea de solidaritate!
Însă, coronavirusul nu pleacă dintre noi nici dacă toţi oamenii de pe pămînt ar cînta deodată cîntece însufleţitoare sau patriotice. Lucrurile frumoase nu vindecă boli, să fie clar, ci doar oblojesc sufletele în faţa fricii! Singurele care pot ajuta la vindecare sau la protecţie în faţa unor astfel de pericole sînt măsurile concrete pe care autorităţile trebuie să le ia!
Şi „statul acasă”, mesajul care este repetat acum mereu, este important, dar nici el nu rezolvă decît aparent problema, în sensul în care reduce riscul infectării, ceea ce este, desigur, important. Dar, peste o lună, două, crede cineva că lucrurile pot să rămînă la fel de liniştite? „Statul acasă” este important acum dacă, în acelaşi timp, se face ceva concret care să rezolve repede adevărata problemă: coronavirusul!
Am observat în ultimii ani că, după un atentat, oamenii se adună, aprind lumînări, chiar le aşează în forme artistice şi se îmbărbătează cîntînd. E frumos, n-am ce să spun! Dar, îmi amintesc că, la Paris, după un astfel de atentat, cînd oamenii erau adunaţi la locul plin de lumînări, a explodat în apropiere o petardă. Toţi au uitat de comemorare şi au luat-o la fugă, călcînd în picioare lumînările pe care tot ei le aşezaseră atît de frumos!
Nu vreau să par cinic, din contră, vreau doar să atragatenţia că pericole de acest fel se înlătură cu măsuri concrete care să dea încredere, nu cu lozinci şi cu îndemnuri la acţiuni artistice. Să cîntăm!, foarte bine, dar dacă nu avem în casă sau în geantă un banal dezinfectant sau dacă ne expunem inutil, cîntecul s-ar putea să nu ne fie de folos. Să nu uităm că şi la înmormîntare se cîntă!
Frică trebuie să ne fie tuturor, căci nimeni nu este sigur că este protejat, dar autorităţile sînt singurele care, prin ÎNCREDEREA pe care o pot transmite, ar putea să ne ferească de intrarea în panică. Asta trebuie să se întîmple acum, în această lună de „Stare de urgenţă”: să fim convinşi că cineva lucrează pentru ca fireasca noastră frică să nu se transforme în păguboasa panică.
