Clubul Poli Iaşi a anunţat că va suspenda contractele jucătorilor şi ale antrenorilor, din cauza epidemiei de coronavirus. Aceștia vor primi 75% din salariul mediu pe economie.
Potrivit unui anunț făcut pe site-ul oficial al clubului, până la încheierea stării de urgenţă decretată de guvernul României, jucătorii, antrenorii, dar şi restul angajaţilor vor primi doar 75% din salariul mediu pe economie.
De asemenea, preşedintele lui Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv, va primi doar 50% din salariu.
„Persoanele care au contract de activitate sportivă (antrenori, jucători şi alţii) vor avea suspendate contractele, începând cu data de 24 martie 2020 pe perioada valabilităţii stării de urgenţă, cu posibilitatea prelungirii în funcţie de normele legislative ulterioare şi vor beneficia, de asemenea, de retribuţii conform hotărârilor Guvernului României”, potrivit anunțului postat pe politehnicaiasi.ro.
Starea de urgenţă a fost decretată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 16 martie pe o perioadă de 30 de zile.