Ce nu am reuşit la senioare, iată am obţinut la junioare. Ioana Mincă s-a calificat joi în sferturile de finală la Roland Garros în turneul rezervat juniorilor. Mincă a învins în turul III al competiţiei pe jucătoarea spaniolă A.M. Arconada, cu 1-6, 6-4, 6-2. De menţionat că Mincă vine din calificări, iar Arconada (#15 ITF) era cap de serie nr.9. România a avut 3 junioare la Paris. Giorgia Crăciun (cap de serie 7) şi Oana Gavrilă pe tabloul principal şi Ioana Mincă în calificări. Primele două au fost din păcate eliminate în primul tur. Conform site-ului oficial al ITF, Ioana Mincă este clasată pe locul 40 în clasamentul junioarelor, cea mai înaltă poziţie deţinută fiind 28. În acest an, Mincă a câştigat 27 de meciuri şi a pierdut 9. În sferturile de finală, Mincă va juca împotriva numărului 2 mondial, Olesya Pervushina, din Rusia. În vârstă de 16 ani, rusoaica a început de anul trecut să joace şi la senioare, reuşind în acest an să câştige două dintre ediţiile turneului de categoria 10k de la Santa Margherita di Pula. Ioana Mincă face 18 ani în septembrie şi încă nu a jucat la senioare.
Ioana Mincă, alături de Laura Escauriza din Paraguay, este calificată şi în turul II la dublu, tot în această fază a turneului fiind angrenată şi perechea Gavrilă/Crăciun.