Președintele Klaus Iohannis afirmă, după ce Ministerul Sănătății a publicat lista spitalelor de unde au fost preluate probe neconforme în scandalul dezinfectanților, că așteaptă de la acest minister „o analiză exactă și un plan clar de măsuri de urgență cu privire la situația din domeniul sănătății”.
„Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluții parțiale la problemele majore existente și impun intervenția fermă din partea celor responsabili. Aștept din partea Ministerului Sănătății o analiză exactă și un plan clar de măsuri de urgență cu privire la situația din domeniul sănătății, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanții”, a transmis vineri Iohannis într-un mesaj pe Facebook.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.