Ţara în care nu mai ştie nimeni ce înseamnă dezvoltarea

România nu mai are planificatori de dezvoltare. A avut câţiva asemenea profesionişti în vremea lui Ceauşescu. Chiar dacă ar mai trăi vreunul, nu poate fi de folos ţării, căci nu mai avem, azi, datele de sinteză necesare unei planificări coerente.

Iohannis habar nu are ce ar fi să fie acela un plan de dezvoltare. A delegat problema PNRR către premierul Cîţu. Premierul consideră că piaţa ar ţine loc de orice planificare. A delegat chestiunea (căci problemă pentru el nu era) către ministrul Ghinea. Acesta urmase un an London School of Economics şi aflase că prin America Latină au fost plătiţi de guverne experţi în planificarea dezvoltării, dar el personal nu este expert în nimic concret. Cum să se descurce? A cerut planuri sectoriale de la ministere şi a decis să plătească o consultanţă care să urmărească în ce măsură aceste planuri, îmbinate, dau o bicicletă ori dau o mitralieră.

N-au dat nici bicicletă, nici mitralieră, căci ministerele au avut şi ele o idee: să apeleze la clientela lor cea mai fidelă şi să-i propună să se… autoservească cu nişte planuri.
Ce a ieşit din tot acest lăutărism? Un morman de hârtii. Cel mai voluminos din Europa. Şi cel mai incoerent. Ba nu erau justificate costurile. Ba nu erau adaptate planurile la Green Deal. Ba erau propuse planuri care urmau să fie completate cu cheltuieli de la bugetul naţional pe care Guvernul nu le-a putut onora niciodată în ultimii 30 de ani.
Câţu, un fundamentalist al pieţei, n-a înţeles ce se întâmplă. Ghinea a înţeles că o să ne facem de rahat în faţa celor de la UE, dar ştia că grosul vinovăţiei are să cadă, de va ieşi cu scandal, pe miniştrii PNL, mai ales pe cel de la agricultură, care n-a putut prezenta ceva cât de cât eligibil.
Şi aşa, rupţi în fund, am plecat la Bruxelles să luăm 15 miliarde de euro împrumut. Dacă vom lua doar 10, va fi scandal. Vom afla curând.
Acesta a fost cel mai sever examen cu privire la capacitatea administrativă a ţării din 1990 până azi. O reformă eficientă în acest domeniu nu are a fi posibilă câtă vreme vom continua selecţia politică a cadrelor de decizie în administraţie. Şi nu avem cum să nu o continuăm câtă vreme pe nimeni nu mai interesează cu adevărat dezvoltarea. Totul e concentrat doar pe cheltuirea banilor. De 30 de ani, e clar că niciun buget naţional n-a avut o viziune multianuală, care să depăşească această cheltuire. Ea însăşi cu cântec atunci când DNA se apucă să compună melodii sau le primeşte gata compuse de la stăpânii reali ai ţării.
Aşa o ţară, dacă ai compara-o cu o corabie, pare a fi condusă de nebuni, dar o continuă derivă nu înseamnă deloc conducere.