S-a spus că Dan Voiculescu ar fi avut acces la banii de familie ai Ceauşeştilor, care s-ar fi aflat în străinătate. Aflăm acum, din cercetările lui Valer Marian, că datoria statului Irak către România, câteva miliarde de dolari, a fost plătită de Saddam Hussein. Dictatorul irakian a condiţionat plata acestor bani. Cum? Să fie de faţă la semnarea documentelor un membru al familiei Ceauşescu. Oare de ce? Banii aceia fuseseră negociaţi de Nicolae Ceauşescu să fie păstraţi de irakian pentru eventualitatea că, nu se ştie când, va avea nevoie personal de ei? Aşa pare.
Aşa va fi înţeles şi Virgil Măgureanu pe când era şef al SRI. A găsit omul „potrivit” să reprezinte familia împuşcaţilor: un anume Marius Ţârlea, fost mic activist UASCR, dar căsătorit cu o nepoată a Ceauşeştilor. L-a pus pe acesta să-şi ia numele de dinainte de căsătorie al soţiei şi l-a trimis în Irak. Banii de acolo urmau să fie vărsaţi într-o bancă indicată de Marius (acum Ceauşescu). Banca aceea a fost creată de Virgil Măgureanu, s-a numit Columna şi avea aparenţele unei combinaţii româno-elveţiene.
Banii aceia, odată vărsaţi către Columna, au devenit izvorul primului imperiu economic postceauşist din România. Cu ei au fost cumpărate multe afaceri profitabile în petrochimie, în industria mobilei de export, în construcţii etc. Toate au fost falimentate prin plasarea profiturilor (cu geanta, prin Vama Bihor) în străinătate. Câţiva apropiaţi ai lui Virgil Măgureanu au devenit nababi, între ei şi şeful Vămii Bihor, Vasile Blaga. Marius Ţârlea trăieşte azi pe picior mare prin lumea largă. A divorţat de nepoata lui Ceauşescu.
DNA nu ar avea de făcut decât un pas: să-l găsească pe acest domn şi să-l întrebe de ce a cerut dictatorului irakian să plătească banii cuveniţi ţării către o bancă privată din România.
În loc să facă această investigaţie, DNA a ales să participe la legenda potrivit căreia din banii familiei Ceauşescu s-ar fi înfruptat Dan Voiculescu. Este, acum, destul de clar că legenda aceasta a fost răspândită de Virgil Măgureanu prin „România liberă”, condusă de Petre Mihai Băcanu, iar mai apoi prin toate gurile de tun mediatic ale SRI. Cea mai influentă gură de tun a devenit, între timp, cineva care a ajuns preşedinte al României, Traian Băsescu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
După 1990 au fost în total 3 CONDAMNAȚI POLITIC din care 2 datorită lui Băsescu-Petrov și anume Adrian Năstase și Dan Voiculescu și 1 datorită lui Iohannis Liviu Dragnea