Eliberarea lui Dragnea – coșmar și pentru PSD și pentru Putere

Eliberarea lui Liviu Dragnea a fost, pentru omul simplu, o chestiune ce ține de curiozitate, pentru televiziuni a fost o știre de mare rating. Nu același lucru a fost pentru politicienii din marile partide, PSD și PNL. Pentru aceștia, eliberarea lui Liviu Dragnea s-a transformat instantaneu într-un veritabil coșmar!

Și asta pentru că, spre surpriza multora, Liviu Dragnea n-a ieșit spășit din închisoare, ci, din contră, spre lauda lui, a venit în fața camerelor de filmat ca un adevărat om liber. A fost dispus să vorbească fără menajamente despre foștii săi colegi din PSD, dar și despre Iohannis și actuala guvernare.

Că așa au stat lucrurile o dovedește reacția acestora la cîteva minute după ce Liviu Dragnea a ieșit de pe poarta Penitenciarului Rahova.

Reacțiile liderilor PSD – S-a rupt lanțul de iubire

Liderii PSD parcă l-au văzut pe Dragnea intrînd în sediul PSD, ca o fantomă dispusă să-i îngrozească. Astfel, Marcel Ciolacu a scris pe Facebook: „Nu voi comenta declarațiile domniei sale. Este o persoană privată și are tot dreptul să își exprime opinii personale. Noul PSD va continua să fie preocupat de problemele reale ale românilor”. Noul PSD? De cînd, de ieri?

Nici Vasile Dâncu n-a înghițit senin declarațiile lui Dragnea. El a fugit repede la UM Digi 24 (normal!), unde a vorbit și el de „Noul PSD”, ceea ce arată că s-a consultat cu Ciolacu: „Mă bucur pentru Liviu Dragnea și pentru familia lui că își va începe viața normală. Are și probleme de sănătate și va vedea dacă vrea să mai revină. Are dreptul la liniște și la respectul vieții private. Nu cred că în acest moment politica mai este o prioritate pentru el. Noul PSD merge mai departe cu reconstrucţia şi nu îşi modifică direcţia în funcţie de puncte de vedere, chiar dacă vin de la un fost preşedinte”.

Curaj mititel în tabăra Puterii

Nici în tabăra Puterii n-a fost liniște. La ei, însă, curajul a fost mititel, așa că au pasat reacțiile la așa-zisele „organizații civice”! Curajoși nevoie mare. Astfel, „Corupția ucide” scrie pe Facebook: „Liviu Dragnea a fost eliberat condiţionat de către Tribunalul Giurgiu, căci de-aia a cerut strămutarea! N-am înţeles dacă i-au dat interdicţie de părăsire a teritoriului, aşa că este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiţă, Mazăre. Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română”! Vă dați seama, un ONG care să nege dreptul legal al cuiva la liberarea condiționată!

O altă invenție „civică”, tot din zona serviciilor, Asociaţia ”Evoluţie în instituţie”, este și mai îngrozită. „Puşcăriaşul Dragnea va fi eliberat de la Rahova după 2 ani de temniţă. Nu ne rămâne decât să sperăm că va mai vizita această puşcărie şi pentru alte dosare care vin din urmă: 10 August, Teldrum, fonduri europene”!

De la Klaus Iohannis nu avem încă o reacție, acesta făcîndu-și probabil bagajele pentru a pleca la Sibiu în momentul eliberării lui Liviu Dragnea. Acolo, în tăcere, va plînge în brațele doamnei Carmen, întrebîndu-se sub cearceaf: „Was ist das für eine Diktatur?

De fapt, ce spusese Liviu Dragnea în fața penitenciarului? Că va reveni în politică doar dacă va avea cu cine și pentru cine. Despre PSD că a ajuns un partid condus de oameni lași, despre noua guvernare că a impus dictatura în România și că a îndatorat țara. Să se sperie ei doar din atît?

Spaima pentru PSD și Putere

Este evident că, atît în PSD, cît și tabăra Puterii, spaima vine faptul că Dragnea a anunțat că va participa la emisiuni TV! Să revină în politică nu se poate pînă în 2024, dar la TV sau pe Facebook este liber să spună ce vrea. De asta se tem cel mai mult și cei din PSD și cei din PNL și USRPLUS.

La PSD, liderii se tem că vocea lui Liviu Dragnea va putea deveni „vocea Opoziției”, în condițiile în care pînă și susținătorii lor îi acuză că se poartă ca niște mămăligi mestecate de „academia din pădure”!

Eliberarea lui Dragnea, favorabilă lui Iohannis

La PNL și USRPLUS, liderii se tem că Liviu Dragnea, din postura de om liber, nu-i va menaja, așa cum fac Ciolacu, Dâncu sau Grindeanu, și atît le mai trebuie acum, ca sondajele să le amplifice căderea!

Pe scurt, un Liviu Dragnea liber, chiar fără să intre în politică, nu este pe placul nimănui din zona politică. De aceea, mi-e teamă că Liviu Dragnea va păți exact ce a pățit Adrian Năstase. Va fi tîrît din nou prin „justiție” cu alte dosare, poate și cu o nouă condamnare, pînă cînd va fi convins să-și vadă de treburile lui casnice!

Am scris cuvinte grele despre Liviu Dragnea cînd era la putere și tăia și spînzura după bunul lui plac, crezînd că dacă tăia porcul în curtea lui Coldea poate să facă orice. Acum, sînt de partea lui pentru că a devenit un om liber! Depinde doar de felul în care își va folosi această libertate, care înseamnă, în primul rînd, lipsa oricărei constrîgeri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ion Spânu 1818 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Foaie verde ca lipanu
    Sa aiba cosmar tot anu
    Dragnea lucra la solar
    Castraveti si gogosar
    O gulie,o salată
    La costum si la cravată
    Foaie verde de saruncă
    Puscaria il manancă

  2. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.

    – Iohannis , privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ

    – Ce vrei tu? Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat, puscarie al nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

    – La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.

    – Tu eşti Dragnea? Da-mpărate!

    – Am venit să mi te-nchini, de nu, iti blochez si contul cel mai ai pe la streini.

    – Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, cât suntem încă sub control judiciar, eu îţi zic: Bine-ai gandit!

    – Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi. Dar acu vei vrea cu puscaria iar să mă cerţi

    – Ori vei vrea să faci un gest frumos , să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…

  3. In mod clar eliberarea detinutului politic Dragnea a dat fiori multora.
    Ramane de vazut ce fel de mesaj va transmite in spatiul public. Daca va veni cu un mesaj national, de intarire si valorizare a demnitatii umane, valorizarea resurseor nationale, valorizare a potentialului uman si economic, atunci va reusi sa creeze o coeziune sociala.

    Mesajul trimis de ONG-urile securicilor tradatori il indeamna pe Dragnea sa fuga din tara, pentru ca altfel va fi consamnat iar. Ca orice mesaj securistic-bolsevic are rolul de a instiga si intimida.
    Acum trei ani, tovarasii marxisti-sorosisti scandau „vrem o tara ca afara”! Dar toti cei haituiti si batjocoriti de justitia corupta si aservita serviciilor din Ro si-au gasit linistea „afara” prin Italia sau Anglia. Or ce „tara ca afara” vor acesti kolhozari, din moment ce tarile din afara nu accepta teroarea secusisto-judiciara din tiranica Romanie a ONG-istilor pastoriti de servicii, Iohannis si alte rebuturi umane???
    Acestor propagandisti ONG-isti le reconamd sa-si schimbe sloganurile si sa adopte sloganul „Noi nu gandim iar prin asta de falim!”
    Libertate!

  4. Spanule, mai comic de atat nu poti fi. Frizezi ridicolul si penibilul. Atatea ode in Cotidianul cu eliberarea lui Dragnea si ceasca va fi invidios. Ba, tu nu te simti un pic jenat de editorialul tau? Pe bune,e prostie crasa.

  5. Asta de mai sus Ce ma, ti-e rau? „rad de prosti” ca tine .Cu pofta.

  6. LIVIU DRAGNEA CONDAMNAT POLITIC !!!
    Liviu Dragnea singurul politician care a avut curajul sa se ridice impotriva strainilor, impotriva multinationalelor care ne jefuiesc de 30 de ani !!!
    CINSTE LUI LIVIU DRAGNEA !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.