Rating „excepțional” pentru recolta agricolă de anul acesta

Fermierii români au obținut producții record la grâu, orz și rapiță. Recolte foarte bune vor fi și la toamnă la porumb și floarea soarelui.

De (R.C.)
Rating „excepțional” pentru recolta agricolă de anul acesta

Fermierii români au obținut producții record la grâu, orz și rapiță. Recolte foarte bune vor fi și la toamnă la porumb și floarea soarelui.

România a primit rating-ul „excepțional” pentru recolta agricolă din 2021. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, fermierii români au obținut producții record la grâu, orz și rapiță. Recolte foarte bune vor fi și la toamnă la porumb și floarea soarelui.

Rating-ul „excepțional” pentru recolta agricolă din 2021 a fost acordat României de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative). Potrivit Ministerului Agriculturii, în 2021 culturile care plasează fermierii din România pe poziția de leaderi, sunt grâul, orzul și rapița.

La grâu, producții situate peste media națională de 5.340 kg/ha s-au realizat în vestul țării în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, dar si în județele Olt, Caraș Severin, Ialomița. Călărași, Brăila, Galați, Mureș, Neamț, Botoșani, Bacău și Buzău.

La orz, producția medie la hectar înregistrată până la data de 23 august este de 5.599 kg/ha, 13 județe depășind media națională: Bihor, Arad, Galați, Ialomița, Caraș Severin, Constanța, Brăila, Olt, Mureș, Călărași, Timiș, Dolj și Giurgiu.

Producții foarte bune sunt anunțate și la toamnă. De exemplu, estimarea privind cultura de porumb boabe este de 13,7 milioane tone. Specialiștii anunță că nu sunt zone afectate de secetă și că „aprovizionarea cu apă a solului pe adâncimea 0-100 cm prezintă valori satisfăcătoare spre optim în cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei și Transilvaniei, local în centrul și estul Dobrogei, izolat în estul Olteniei și vestul Crișanei”.

În ceea ce privește floarea soarelui estimarea este de 3,2 milioane tone.

„La această dată cultura de floarea-soarelui parcurge fazele de maturitate. Pe suprafețele unde semănatul a fost efectuat în epoca optimă, respectiv în zona de sud a țării, a început recoltarea. Spre exemplificare în judetul Olt s-a recoltat o suprafata de 10.500 ha, în judetul Teleorman 8.600 ha iar în Dolj 1.400 ha”, anunță Ministerul Agriculturii.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.