GDF Suez România a devenit Engie România

Distribuitorul şi furnizorul de gaze şi energie electrică GDF Suez România devine official Engie România…

GDF Suez România a devenit Engie România

Distribuitorul şi furnizorul de gaze şi energie electrică GDF Suez România devine official Engie România…

Distribuitorul şi furnizorul de gaze şi energie electrică GDF Suez România devine official Engie România, în cadrul procesului de rebranding la nivel internaţional, potrivit unui comunicat al companiei.

“În septembrie 2015, GDF Suez Energy România anunţă schimbarea mărcii în România în Engie, ca o etapă firească a procesului de rebranding internaţional din GDF Suez în Engie. În continuarea procesului de rebranding, începând cu 28 martie 2016, se schimbă şi denumirea socială a companiei GDF Suez Energy România – entitate prin care se desfăşoară activitatea de furnizare de gaze naturale, electricitate şi servicii pentru clienţi casnici şi industriali şi care deţine participaţii şi în alte filiale – în Engie România”, potrivit unui comunicat al companiei Totodată, Distrigaz Confort, filiala de servicii energetice, va fi redenumită Engie Servicii.

Filiala este activă din 2009 pe piaţa din România, are un portofoliu de 650.000 de clienţi pentru servicii energetice integrate de siguranţă şi confort (întreţinerea instalaţiilor de gaze naturale şi a centralelor termice) şi de eficienţă energetică. Denumirea socială a filialei de distribuţie de gaze naturale, Distrigaz Sud Reţele, va rămâne neschimbată, la fel ca şi cele ale filialelor de producţie de electricitate – Brăila Winds şi Alizeu Eolian.

Grupul de companii Engie România deserveşte în prezent un portofoliu de 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de 18.500 kilometri, deţine o capacitate de producţie de electricitate din surse regenerabile de 100 MW şi are aproximativ 3.650 de angajaţi. Actualul Engie România își are originea în vechiul Distrigaz Sud, distribuitorul și furnizorul de gaze din jumătatea de sud a României.

În luna iunie 2005, Gaz de France a achiziționat de la statul român 30% din acțiunile Distrigaz Sud pentru 128 milioane euro, după care a majorat capitalul cu încă 21% (183 milioane euro), valoarea totală a tranzacției ajungând pentru 51% la 311 milioane euro.

În plus, Gaz de France a preluat datorii financiare nete în valoare de 95 milioane euro. În mai 2009, Distrigaz Sud și-a schimbat denumirea în GDF Suez Energy România.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.