Despre profitul Romgaz

Cifra de afaceri a grupului a fost, în perioada ianuarie-martie 2023, de 2,909 miliarde lei, în (…)

De (P.S)
Despre profitul Romgaz

Cifra de afaceri a grupului a fost, în perioada ianuarie-martie 2023, de 2,909 miliarde lei, în (…)

Romgaz a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net consolidat de 970 milioane lei, în scădere cu 0,98%, respectiv cu 9,6 milioane lei, comparativ cu perioada similară din 2022, transmite Agerpres.

Faţă de ultimul trimestru din 2022, profitul net este mai mare cu 214,01%, având în vedere că în ultimele trei luni ale anului trecut a fost afectat de contribuţia de solidaritate introdusă la finalul anului 2022, conform raportului financiar transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a grupului a fost, în perioada ianuarie-martie 2023, de 2,909 miliarde lei, în scădere cu cu 25,9%, respectiv cu 1,017 miliarde lei, comparativ cu cea realizată în primul trimestru al anului 2022.

„Scăderea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 25,46% (-877,31 milioane lei) a veniturilor consolidate din vânzarea gazelor şi din scăderea cu 62,19% (-199,60 milioane lei) a veniturilor din vânzarea de energie electrică”, se menţionează în raport.

Din punct de vedere cantitativ, în T1 2023 a fost vândută o cantitate de gaze mai mică faţă de T1 2022 cu 5,69%. Producţia de energie electrică a fost mai redusă cu 6,46%.

Romgaz a fost desemnată furnizor de ultimă instanţă (FUI) pentru luna februarie 2023. Potrivit legislaţiei, pentru acest tip de clienţi, Romgaz trebuie să livreze gaze în condiţii de FUI pe durata unei luni în cazul în care consumul anual al locului de consum depăşeşte 28.000 MWh sau pe durata a cel puţin 12 luni în cazul în care consumul anual al locului de consum este sub această limită. În T1 2023, veniturile din această activitate (inclusiv contravaloarea serviciilor) au fost de 181,28 milioane lei.

Veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au crescut cu 71,22% faţă de primul trimestru din 2022 (+62,7 milioane lei).

EBIT (profitul înainte de plata dobânzilor şi impozitului) consolidat (59,90%) şi EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) consolidat (64,71%) au înregistrat majorări semnificative faţă de T1 2022 (28,97% şi, respectiv, 31,24%). Creşterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor înregistrate de SNGN Romgaz SA cu redevenţa (146,5 milioane lei în T1 2023 faţă de 458,4 milioane în T1 2022) şi al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a gazelor naturale (476,9 milioane lei în T1 2023, faţă de 1,843 miliarde lei în T1 2022), ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2022 cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestei ordonanţe, pentru gazele vândute la preţul de 150 lei/MWh nu se plăteşte impozit pe venit suplimentar, iar redevenţa este plătită în baza acestui preţ, nu a celui de referinţă comunicat lunar de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al anului 2023 a depăşit 1,236 miliarde mc, fiind cu 0,73% mai mare decât producţia programată. Comparativ cu producţia din T1 2022, producţia a fost cu 5,4% mai mică.

Cantitatea de energie electrică produsă a totalizat 323,04 GWh în T1 2023, cu 6,46% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut (345,337 GWh).

„Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2023 a fost de 38,72 TWh, cu aproximativ 12% mai mic decât cel înregistrat în T1 2022, din care cca. 3,24 TWh a fost acoperit cu gaze din import iar diferenţa de 35,48 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 14,84 TWh, ceea ce reprezintă 38,33% din consumul naţional şi 41,81% din consumul acoperit cu gaze din intern”, subliniază sursa citată.

Pentru primele 3 luni din 2023 Grupul Romgaz şi-a programat investiţii în valoare de 325,17 milioane lei şi a realizat 222,56 milioane lei, cu 31,55%, respectiv 102,61 milioane lei mai puţin decât nivelul investiţiilor programate.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România.

Compania este admisă la tranzacţionare din anul 2013 pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul roman cu o participaţie de 70%.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Întotdeauna profiturile istorice sunt de fapt bani luați legal, prin lobby și legi date în interesul unora, iar în contrabalans produc inflație și sărăcie pe toată linia. Orban, Catzu, Ciucă să trăiască. Poate legea îi va condamna vreodată pentru dezastrul făcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate