Tenismanul polonez Kamil Majchrzak, care în februarie 2022 a atins locul 75 în lume, a fost suspendat pe o perioadă de 13 luni pentru dopaj, a anunţat, joi, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de AFP.
Mai multe teste antidoping efectuate în cursul anului 2022 au decelat prezenţa unor substanţe interzise în organismul jucătorului, iar Majchrzak a recunoscut încălcarea regulamentului, negând totodată că ar fi ”ingerat voluntar substanţe interzise”.
”Suspendarea lui Majchrzak se va încheia pe 29 decembrie 2023”, a precizat ITIA, polonezul aflându-se în stare de suspendare provizorie din 30 noiembrie 2022.
În toată această perioadă, jucătorul nu are voie să participe sau să asiste la turnee oficiale de tenis.
La 27 de ani, Majchrzak ocupă în prezent locul 218 în clasamentul ATP. În 2022, el a atins semifinalele turneului ATP 250 de la Pune (India), în februarie.