Patru persoane au murit, iar alte cel puțin 30 au fost rănite în urma unei tamponări în lanţ între zeci de vehicule pe o autostradă din Slovenia, a anunţat poliţia, relatează AP.
Aproximativ 70 de vehicule au fost implicate în accidentul în lanț.
Conform Poliției, ceaţa densă din zonă este cauza probabilă a tamponărilor.
Printre persoanele decedate se află și un cetățean român. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat duminică seara că o persoană cu dublă cetăţenie română/italiană a decedat în urma accidentului în lanţ, iar o alta a fost rănită, viaţa sa nefiind în pericol.
Agenția de stat slovenă STA a relatat anterior citând surse din cadrul poliției că în accident au murit doi cetățeni străini — un român și un bosniac. Salvatorii au lucrat ore în șir pentru a scoate toate persoanele rănite dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.
Potrivit STA, este cel mai important incident de acest tip care a avut loc în istoria acestei țări.