Sute de participanți la mitingul pro-Palestina (VIDEO)

Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, a luat măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă

De B C
Sute de participanți la mitingul pro-Palestina (VIDEO)

Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, a luat măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă

Participanţii au fluturat steaguri palestiniene şi au scandat lozinci precum: „Opriţi măcelul”, „Jos ocupaţia” sau „Free Palestine”.Ei au precizat că sprijină civilii blocaţi în Fâşia Gaza şi nu organizaţia teroristă Hamas.

Accesul la protest s-a făcut printr-un filtru al Jandarmeriei. Au fost prezenţi cetăţeni palestinieni, dar şi cu origini siriene sau turce.

Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România organizează sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală, o adunare publică, în semn de solidaritate cu poporul palestinian.

Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor la adunarea publică organizată de Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România.

În context, Jandarmeria Capitalei le recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Jandarmeria reaminteşte că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

Vineri, ambasadori şi reprezentanţi din 22 de ţări, reprezentând membri ai Organizaţiei Cooperării Islamice în România, au condamnat „agresiunea continuă” asupra Gaza, Al-Quds Al-Sharif şi Cisiordania.

Diplomaţii, care au avut o reuniune la Ambasada Palestinei la Bucureşti, au făcut apel la România şi la alte state să ofere ajutor umanitar, medical, apă şi electricitate şi să ajute la deschiderea imediată a coridoarelor umanitare pentru a livra în siguranţă ajutoare urgente în Fâşia Gaza.

La întâlnire au participat reprezentanţi diplomatici din Arabia Saudită, Palestina, Liban, Algeria, Egipt, Indonezia, Iran, Irak, Iordania, Kazahstan, Kuweit, Libia, Malaezia, Nigeria, Siria, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia, Tunisia, Sudan, Pakistan.

Distribuie articolul pe:

57 comentarii

  1. Absolut corect. In sfarsit vad un comentar corect printre atitea aberatii. Bravo !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.