Binecunoscutul Robbie Williams, ajuns acum la 49 de ani, iubește foarte mult fotbalul și a decis că a venit momentul să se implice serios în acest sport, acceptând să devină patronul unui club care evoluează în a treia divizie din Anglia, cunoscută sub ciudata denumire de League One. El este, în momentul de față, președintele grupării Port Vale, care nu o duce însă deloc prea bine, ocupând doar locul 20 din cele 24 de echipe care alcătuiesc League One. Robbie Williams declară că iubește fotbalul la nebunie și că își dorește o implicare mult mai profundă, care să aducă adrenalina la maxim iar actuala funcție nu îi poate oferi aceste senzații. Prin urmare Robbie Williams a decis să devină patronul echipei având ambiția nu doar de salva clubul de la căderea în League Two, adică a patra divizie ci de-al ajuta ca în câțiva ani să urce cât mai sus posibil pe scara ierarhică a valorilor, cel puțin la nivelul Championship, adică a doua divizie.
„Viața mea este ciudată și minunată în același timp, a luat multe întorsături, dar să devin președinte la acest club este cu totul special”, a recunoscut artistul. El s-a pozat deja în tricoul celor de la Port Vale cu sloganul „Hai Vale”.
Această echipă rămâne una dintre cele mai mari iubiri de-ale sale și a fost întotdeauna un vis pentru el să fie implicat. A avut câteva întâlniri cu oficialii clubului, iar susținătorii săi sunt extrem de încântați. Ei simt că Robbie va transforma Port Vale într-un club extrem de important. Port Vale nu a fost niciodată un club aflat în elita fotbalului englez. Tranzacția s-ar putea realiza pe modelul „Wrexham” din 2020. Atunci, actorii Ryan și Rob Reynolds au cumpărat Wrexham, iar valoarea clubului a crescut cu peste 300%, echipa făcând saltul în sezonul acesta de la Conference League (a cincea divizie) la League Two (a patra divizie). În cazul în care va cumpăra clubul, Williams s-ar putea consulta cu alte vedete care dețin cluburi de fotbal.