Gheorghe Nichita, condamnat

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti.

Gheorghe Nichita, condamnat

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti.

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică.

Decizia nu este definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar) pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale”, se arată în decizia instanţei.

În aceeaşi cauză a fost condamnat şi omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu la opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.