Ce am spus (55)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.

(55.) Categoric Schwartz

O sută cincizeci de scriitori au fost invitaţi, în luna martie, să răspundă la următoarele întrebări: 1. În ce relaţie vă aflaţi cu trupul dvs. (din punct de vedere afectiv, senzual şi medical)? 2. Care ar fi alter egoul dvs. erotic/senzual din literatura română şi/sau universală? 3. Care este bolnavul dvs. preferat din literatura română şi/sau universală? 4. În ce relaţie vă aflaţi cu sănătatea şi cu boala? 5. De ce boală vă temeţi? 6. Ce boli aţi proiectat în cărţile dvs.? 7. Cînd aţi fost ultima dată la medic? Şi cum a decurs întîlnirea? 8. Dacă ar fi să alegeţi o boală, ce aţi alege? 9. Ce învăţătură aţi primit de la trupul dvs., de la senzorialitatea lui, adică de la plăcere şi de la durere? 10. Dacă aţi avut ocazia de-a veni în contact cu sistemul medical, ce aveţi de spus în legătură cu acesta (de pildă, este el un „bolnav incurabil“, cum îl numeşte presa)? Ne-au răspuns 36 de scriitori. Deoarece dă seamă mai puţin despre „trupul“ scriitorului şi mai mult despre psihismul său particular-dezinhibat, rezultatul anchetei ni se pare de-a dreptul tulburător P

1. Sunt o fire extrem de conservatoare. Mă îngrozeşte ideea că va veni şi vestea că mătuşa cea bogată mi-a lăsat moştenire cea mai frumoasă vilă din parcare: cu termopane, cu piscină şi cu o curte plină de copaci, aşa cum visăm să avem. Visăm, adică soţia mea şi cu mine. Adică soţia mea. Ar fi groaznic să trebuiască să mă mut din apartamentul meu nezugrăvit şi cu tavanul ciuruit de ploi. Aşa cum n-am chef să mă mut din acel apartament în care mereu se înfundă ţevile vechi (era să spun arterele), aşa n-am nici un chef să mă mut din acest trup. În nici un caz acum. Aşa că sunt în relaţii de mare afecţiune cu trupul meu. „Până ce moartea ne va despărţi!”
2. Categoric Schwartz.
3. Categoric Schwartz.
4. Ne salutăm când ne întâlnim, „Ce mai faci?”, „Eu fac bine!”, „Mă bucur că eşti bine!” spune boala, dar bineînţeles că minte. Îi zâmbesc, îmi zâmbeşte şi ne vedem fiecare de treaba lui. Eu s-o ignor, ea să mă cucerească. „Ce mai faci?”, „Eu fac bine!”, „Mă bucur că eşti bine!” spune boala, dar bineînţeles că minte.
5. De toate. Dar în public mă prefac. În realitate, mă gândesc mult la ea. Cred că, până la urmă, ura asta se va putea transforma în dragoste. Sper, cel puţin. Până la urmă.

Până atunci, mi-e frică de boală, sunt terorizat de ideea că m-ar putea împiedica să termin CEI O SUTĂ. Mai am nevoie de vreo nouă ani. Pe urmă, vom vedea. Vom negocia.

6. În 1999, am publicat un volum de povestiri „Paranoia Schwartz”. Unii susţin că ar fi o autobiografie.
7. a) Medicul meu de familie este supărat că nu l-am vizitat niciodată. Iniţial, am pretextat că nu mă voi duce la el fiindcă mă simt discriminat. În familie! Soţia şi fiul meu au primit celebrele „Cărţi de Sănătate”, iar eu nu. Cum apartamentul meu este ticsit de cărţi, m-am simţit profund prejudiciat.
8. b) Ultima oară am fost la medic transportat în salvare. Am dat la spital, absolut întâmplător, de un medic de gardă care s-a nimerit să fie membru al Uniunii Scriitorilor. Ceea ce nu m-a împiedicat să evadez a doua zi. Confratele medic mi-a recomandat o mulţime de lucruri, desigur doar interdicţii. Fiind şi scriitor, i-am ascultat indicaţiile. Timp de vreo două luni. Între timp, m-am simţit tot mai rău. Atunci am hotărât să arunc sacul cu medicamente şi să-mi reiau tabieturile – în primul rând pipa. De atunci, mă simt tot mai bine. Îmi tratez suferinţele prin autocompătimire. Ceea ce îmi conferă, dacă nu linişte, măcar o imensă duioşie faţă de mine însumi.
9. Fără discuţie, mi-ar plăcea teribil să fiu oligofren. Tâmpiţii sunt mult mai des fericiţi. Din păcate, nu pot fi tâmpit, chiar dacă prost sunt cu prisosinţă. Nu pot să fiu tâmpit, aşa cum n-am reuşit să mă îmbăt niciodată. Îmi doresc să fiu tâmpit, să mă pot înflăcăra la o telenovelă, să-mi doresc o „cină romantică” având lăutari la ureche şi să mă pot îmbăta. Nu pot. Ce păcat! Ştiu că invidia nu face nimănui cinste, însă nu mă pot împiedica să-i invidiez pe tâmpiţi.
10. Nu ştiu ce învăţătură am primit de la trupul meu. (Raţional ar fi fost să-l învăţ eu pe el.) Ceea ce m-a învăţat nu vreau sau nu ştiu. Trupul meu mă ia mereu prin surprindere, la fel ca natura guvernul român.
11. Sistemul sanitar românesc? Nu înţeleg întrebarea? Există un sistem sanitar în România?

(Ancheta Apostrof, „Scriitorul şi trupul său”, 5-6, 2006.)