Președintele american, Donald Trump, a suspendat duminică seara impunerea de sancțiuni împotriva Columbiei, Casa Albă declarând că Bogota a acceptat condițiile sale pentru repatrierea imigranților columbieni expulzați de Statele Unite, transmite France Presse.
‘Guvernul columbian a acceptat toate condițiile președintelui Trump – primirea fără restricții a tuturor imigranților ilegali din Columbia repatriați din Statele Unite, inclusiv la bordul unor aeronave militare americane, fără limitare sau întârziere’, a declarat Casa Albă într-un comunicat.
Pe baza acestui acord, tarifele și sancțiunile complet redactate vor fi păstrate ca rezervă și nu vor fi semnate decât dacă Bogota nu respectă acordul, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în comunicat.
Această răsturnare de situație vine după o escaladare spectaculoasă între cele două țări, Washingtonul contestând decizia Bogotei de a respinge avioane militare care transportau imigranți expulzați de Statele Unite.
Președintele de stânga al Columbiei, Gustavo Petro, a declarat pe X că ‘un migrant nu este un criminal și trebuie tratat cu demnitatea pe care o merită o ființă umană’.
Duminică seara, Bogota a afirmat imediat că ‘impasul’ cu Statele Unite a fost ‘depășit’, potrivit ministrului afacerilor externe Luis Gilberto Murillo.
sa vedeti ce face TRUMO lui ZEKENSKI cel nulandier …si care u l-a ajutat cu acte pentru a se apara de BIDEN cand TRUMP era la greu si-l avea doar pe QANON si „unii” miliardari de parte lui !
La fel ca si cu NETANYAHU, TRUMP nu uita ca ZELENSKY nu l-a ajutat (legal cu acte) cand putea s-o faca !
Pentru ca-l cunosc si ajutat (cu pre.informatii) personal pe Donald …STIU :( ca
foarte, foarte, foarte RAZBUNATOR !
Dar TRUMP e si mega-recunoscator toturor, fara discriminare, nu-i uita pe cei care i-au foat alaturi la greu
(cand se chiar crede ca pierde alegrile !) !
C.G. e alesul USA, azi ! :| (veti sti…dupa daca va e de bine sau de rau ! El e urmatorul PRESEDINTE ! Nu-i pot bloca legal participarea cu „drept cetetensxc de-a fi ales” ! :)
IQ=?
(de ce-a fost ZELENSKY atat de sigur pe el … ca TRUMPO nu va fi POTUS si a refuzat sa-l ajute cu acte legale contra BIDEN atunci demult … ne-uitat de TRUMP azi ? :| Va lua curand decizia de-al schimba pe ZELENSKY … care mai are 2 luni de pseudo-presedentie ! :|)
PS: TRUMP e prea RAZBUNATIOR cu cei pe care-i crede ne-loiali (vezi cazul BYBY) si prea MARINIMOS cu cei care-i sunt loiali !
Asta e un defect al … „miliardarilor” care stiu ca doar asa isi pot mentine si mari … AVEREA !
Doar daca pedespesti si rasplatesti correct ! (nimeni nu ti-e LOIAL daca nu faci asa !) :|