Valoarea medie a coșului de cumpărături pentru masa de Paște este de 1000 de lei și include o selecție diversă de produse exotice și preparate tradiționale, arată o analiză de specialitate, publicată luni.
Conform datelor centralizate de platforma Freshful by eMag, în acest an se estimează o creștere cu 30% a vânzărilor la carnea de miel față Paștele din 2024.
‘Pe măsură ce se apropie Sărbătorile Pascale, comportamentul de consum reflectă etapele pregătirilor. Dacă pentru săptămâna trecută, datele Freshful au indicat o creștere a achizițiilor din categoria produselor de curățenie, în această perioadă interesul se concentrează pe masa de Paște și pe activitățile de familie planificate pentru weekendul prelungit. Conform estimărilor Freshful, valoarea medie a coșului de Paște ajunge în acest an la 1.000 de lei, cu o cerere crescută pentru produse tradiționale, cum ar fi carnea de miel și cozonacii, dar și pentru ingrediente gourmet și preparate internaționale care îmbogățesc mesele de sărbătoare. Carnea de miel rămâne ingredientul principal în jurul căruia românul construiește masa de Sărbătoare. Anul acesta, primul hipermarket 100% online anticipează o creștere de 30% a vânzărilor în această categorie, diversificând ofertă cu carne de miel proaspătă cu sfert anterior și posterior, cotlete de miel, frigărui și carne pentru gulaș’, se menționează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
În același timp, produsele gourmet și exotice au început să câștige teren, în special în rândul celor care urmează diete speciale, raportul fiind influențat și de categoria de produs. Astfel că la categoria cozonac, preparatul Babka, de origine evreiască, are vânzări cu 40% mai mari decât ale cozonacului tradițional.
‘Oferta Freshful a fost extinsă semnificativ, cu 30% mai multe parteneriate cu producători locali, care asigură 16 sortimente de cozonac, majoritatea artizanali. De la cozonacul clasic până la cel cu umplutură de praline, zmeură sau cremă de vanilie și până la cozonacii vegani, interesul pentru diversitate a crescut. Categoria este completată cu deșertul de origine italiană, panettone artizanal, în varianta clasică sau cu umplutură de fistic. Prețurile încep de la 69.99, cu o medie care se așază la 120 lei. Aici se adaugă și pasca, preparatul tradițional care are parte de interpretări contemporane, deja populare printre clienți. Oferta de Paște conține șase sortimente de pască, de la varianta tradițională până la pasca fără aluat, cea cu ciocolată sau pasca poloneză. Prețurile încep de la 38 de lei, cu o valoare medie de 85 lei’, notează sursa citată.
În ajunul Paștelui, peste 80% dintre comenzile plasate beneficiază de livrare gratuită prin abonamentul Genius, iar comenzile vor putea fi plasate până pe 19 aprilie, cu ultima livrare la ora 18:00. Pe data de 20 aprilie, în ziua de Paște, nu se vor face livrări, programul fiind reluat a doua zi, pe 21 aprilie, de la ora 12:00, urmând ca din 22 aprilie să se revină la programul obișnuit.
Companie românească fondată în anul 2021, Freshful by eMAG este primul hipermarket 100% online din România, și oferă clienților săi o gamă variată de peste 18.000 de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali.
hai trezim emotii si eventual deznadejde…Nu mananca nimeni peste trei kg de carene mai mult de doua oua, etc. pt ca face o criza digestiva…pensionarii pana la 2500 lei primesc 400 lei deci doi soti cam le ajunge pt o masa la care sa cheme rudele vecinii…
In concluzie costurile sunt pentru mai mult de patru persoane…iar unele cheltuieli se reduc daca faci pasca si cozonacul in casa si este sigur fara E-uri, nu tine, se usuca repede, dar e natural…fata de unul din comert care ”asteapta” de o luna sa fie cumparat…