Radu Marinescu, ministrul Justiției, a comentat din nou decizia CA Ploiești. Într-o intervenție la Antena 3, oficialul a comentat din nou decizia instanței de la Ploiești:
„(…)este o hotărâre care n-a mai fost pronunțată în România din 1990 încoace pentru simplul motiv că legea arată foarte clar că hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională a României în materie electorală au un caracter definitiv și nu au un caracter administrativ. Nu pot să fie atacate în contencios administrativ. În aceste condiții, legea nu prevede o competență a instanțelor de judecată pentru a suspenda sau anula hotărârile sau deciziile Curții Constituționale. Nu doresc să mă refer la speța în sine pentru că soluția definitivă va fi pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Am observat demersul CSM care a izvorât din intensa preocupare a opiniei publice pentru acest subiect de a solicita, a sesiza Inspecția Judicială pentru a cerceta în ce măsură este vorba de abatere disciplinară”.
Ministrul ăsta e un bou, bou, bou!