Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, spune că firma care lucrează la Praid pentru devierea pârâului Corund a efectuat lucrări care au dus la creșterea salinității în râul Târnava Mică și cere măsuri urgente și responsabilități clare pentru a evita o catastrofă ecologică în zonă. Bíró Barna-Botond a declarat miercuri seara, pentru Agerpres, că firma respectivă, contractată de Salrom, ar fi dărâmat cele două diguri construite pe baza recomandărilor experților internaționali și a deviat pârâul într-un bypass care nu a avut impermeabilitate iar apa care a traversat masivul de sare a dus la creșterea salinității în râul Târnava Mică.
În opinia președintelui CJ Harghita, există trei posibilități de rezolvare a situației de la Salina Praid, prima fiind înlăturarea din funcție a directorului general Salrom și a directorului general de la Apele Române, întrucât consideră că nu poate fi încredințată rezolvarea problemei tot celor care au o anumită responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat.
”Eu nu am nimic cu ei, pentru că nici nu-i cunosc. Dar strict managerial, oamenii care au responsabilitate, nu știu câtă, dar au, pentru situația existentă nu pot să rezolve situația”, a spus Biro.
A două variantă, în opinia sa, ar fi ca, prin hotărâre de guvern, comisia interministerială constituită în urma situației de criză de la Praid să fie împuternicită cu atribuții mărite și responsabilități clare.
A treia variantă de rezolvare, consideră președintele CJ Harghita, ar fi declararea stării de urgență la Praid, pentru ca prin ordin militar să fie centralizate toate responsabilitățile și sarcinile într-un singur centru de decizie.
”Asta am văzut eu din prima zi: că nu avem responsabilități clare, sarcini clare (…) și nu putem face niciun pas înainte. (…) Nu se pot lua decizii urgente, clare, consecvente, cu responsabilitate clară, pentru că o parte din responsabilitate e la mai multe entități. (…) Văd cele trei variante ca să se poată rezolva cumva situația creată și ca să evităm catastrofa ecologică. Nu este onest față de comunitatea din Praid, față de comunitatea din județul Mureș, față de instituțiile statului și trebuie acum să recâștige încrederea oamenilor”, a subliniat președintele Consiliului Județean Harghita.
Ultimele măsurători ale concentrației de sare din râul Târnava Mică au indicat valori ”înzecite”, generate de infiltrațiile masive din zona Salinei Praid, populația din cele 16 localități deservite de stațiile de pompare din Fântânele și Târnăveni fiind îndemnată să își asigure o rezervă de apă, existând riscul iminent de oprire a uzinelor de apă.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a organizat, miercuri seara, o ședință de urgență,
”În cursul zilei de astăzi (miercuri – nr.) au venit măsurători de pe pârâul Corund care indicau o creștere bruscă a salinității. În momentul de față valul încă nu a ajuns până în Fântânele, unde avem prima priză, dar este iminent să ajungă acolo în următoarele ore. Vorbim de niște valori foarte crescute care, în primul rând, duc în situația în care riscul este iminent ca în următoarele ore să trebuiască să oprim uzinele de apă din Fântânele și, după câteva ore de la propagarea valului respectiv, inclusiv uzina din Târnăveni. Rugămintea noastră ar fi către populație ca în următoarele ore, până când încă nu intrăm în situația aceasta – noi încă sperăm să nu trebuiască, dar riscul este iminent -, să încerce să-și facă rezerve de apă din sistem. În principiu noi avem speranța că situația de la Praid e temporară și în câteva ore sau o zi, o zi și jumate, să putem să repornim alimentările cu apă, dar până în momentul respectiv stăm cu riscul acesta (…). Vorbim de concentrații înzecite în momentul de față”, a declarat, miercuri seara, directorul Aquaserv, Sipos Levente, într-o conferință de presă.
El a precizat că prin valorile extrem de crescute se ajunge în situația în care sistemul de tratare a apei nu mai poate face față, inclusiv țevile.
Valul de salinitate a ajuns în orașul Sângeorgiu de Pădure, în câteva ore se preconiza că va ajunge la Fântânele și după 12-15 ore, la stația de la Târnăveni.
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat că, deși la orele amiezii a fost anunțat faptul că apa din râul Târnava Mică poate fi folosită pentru adăparea animalelor în cele 16 localități aflate în stare de alertă, în urma testelor efectuate și a parametrilor comunicați de ANSVSA, situația s-a schimbat brusc.
”Eram fericiți că este în regulă, la orele amiezii. Sincer să vă spunem, în momentul de față este o ședință la Praid, încă nu am aflat nimic din ce s-a întâmplat. Ideea este că colegii noștri de la Apele Române, respectiv Aquaserv, la ora 15:00 sau 16:00, dacă nu mă înșel, m-au anunțat că la ora 18:00 ne vedem cu toții. Sper ca pe mâine să avem și un răspuns de la Praid despre ce s-a întâmplat. Important e să anunțăm populația, iar în cursul zilei de mâine sperăm să aflăm ce s-a întâmplat”, a spus prefectul Barabási Antal-Szabolcs.
Prim adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu, a precizat că joi dimineață vor fi reluate transporturile de apă pentru adăparea animalelor cu cisternele proprii ale ISU, în funcție de solicitările populației.
Între timp, s-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore și la nevoie se va crește la valoarea de 10 mc/secundă.
Problema e ca și rezolvata dacă vin aia 600 de la București salrom cu lopețile și fac diguri .Sa plimbe hârtii prin birouri au fost în stare ,sa ii vedem la lopata pe ei și pe aia de i-au ținut acolo alți 600 zis și aleșii neamului.