„Bucharest City Tour” – Tichie de mărgăritar

Traseul va asigura conectarea turiştilor la principalele obiective culturale de patrimoniu ale Capitalei: muzee, teatre, spaţii de agrement şi timp liber.

De CD M
„Bucharest City Tour” – Tichie de mărgăritar

Traseul va asigura conectarea turiştilor la principalele obiective culturale de patrimoniu ale Capitalei: muzee, teatre, spaţii de agrement şi timp liber.

Bucureștiul vrea să reintre în rîndul marilor capitale ale lumii și să aibă linii de transport public de călători în scop turistic.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre pentru inființarea „Bucharest City Tour”.

Astfel, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov va fi împuternicită să emită licenţele de traseu pentru autobuzele de tip „double decker” (cu două nivele), deţinute de către STB.

Conform raportului de specialitate, traseul va asigura conectarea turiştilor la principalele obiective culturale de patrimoniu ale Capitalei: muzee, teatre, spaţii de agrement şi timp liber.

Totodată, se reaminteşte că în 2009 a fost înfiinţată prima linie turistică din Bucureşti, iar transportul s-a efectuat în perioada 2009 – 2019, câte 4-6 luni/an, cu autobuze închiriate. În perioada 2020 – 2022, linia turistică a fost suspendată din cauza pandemiei.

În prezent, STB deţine şase autobuze de tip double decker, marca Volvo.

STB propune înfiinţarea liniei de transport turistic pe traseul: Piaţa Presei, şos. Kiseleff, Calea Victoriei, bd. Naţiunile Unite, bd. Libertăţii, bd . Unirii, Piaţa Unirii, cu întoarcere pe bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, şos. Kiseleff, Piaţa Presei (rond), şos. Kiseleff, Piaţa Presei.

 

Prețul unei astfel de calatorii nu a fost stabilit inca.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. a mai fost acest circuit,nu stiu ce va deranjeaza de utilizati rautacismul’tichie de margaritar’,doar nu arata retarzii AUR,aia sunt ciucure cu ‘georgescu tour’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.