Președinta Federației Române de Atletism (FRA), Constantina Diță, și secretarul general Inocențiu Voinea au dezvăluit, joi, cu prilejul unei conferințe de presă, că bugetul pe anul în curs s-a consumat deja și că sportivii vor face deplasarea cu autocarul la Volos (Grecia), gazda Campionatelor Balcanice, în zilele de 26 și 27 iulie.
”Din păcate, pentru Federația Română de Atletism, pentru luna iulie bugetul este zero și la fel va fi până în decembrie. Cei 2,8 milioane de lei primiți la începutul anului au fost repartizați doar pe primul semestru a anului, așa că, din venituri proprii, cu mari eforturi, am reușit să plătim cazarea pentru cei care sunt suplimentari față de locurile suportate de organizatori și pentru transport. Urmează o altă competiție importantă tot în această lună, cu finanțare zero din partea bugetului de la ANS, Campionatele Europene de juniori Under-20 de la Tampere (7-10 august). Pe data de 5 august se va pleca și din nou nu avem finanțare în această competiție și dacă lucrurile vor continua să fie așa, va trebui să alergăm după bani, după performanță, pentru a putea acoperi cheltuielile și, din păcate, vom opri tot ce înseamnă competiții naționale și să participăm la competiții internaționale după această competiție de la Volos”, a spus Inocențiu Voinea, înainte de plecarea atleților la Volos.
”Plecăm la Volos într-o situație financiară pe care o traversează întreaga societate românească. Această stare de austeritate am înțeles-o perfect și ne-o asumăm. Ca atare, vom pleca cu autocarul, nu cu avionul. Poate că nu s-a mai întâmplat asta când seniorii au participat la o competiție. Costurile sunt undeva la un sfert, pentru că e o călătorie de 13-14 ore. Ne-am gândit să facem, cu sprijinul federației bulgare, care ne-a facilitat cazarea într-un hotel la Sofia, un popas noaptea aceasta la Sofia, ca sportivii să poată ajunge la Volos odihniți și nu mergem acolo să facem turism, mergem să facem performanță. Sunt sportivele care au obținut medalii de aur la recentele Campionatele Europene de la Bergen (Under-23) și pentru ele această competiție înseamnă posibilitatea de a urca în ratingul mondial și de a putea să aspire să participe la Campionate Mondiale din septembrie de la Tokyo”, a mai spus secretarul general al FRA.
Campionatele Naționale de atletism din august sunt sub semnul întrebării, precum și participarea la Europenele de juniori Under-20 de la Tampere.
Constantina Diță, ultima noastră campioană olimpică la atletism, a adăugat că nu este normal ca un sport ca atletismul să aibă un buget așa de mic: ”E prima oară când se întâmplă așa ceva și să nu uităm că atletismul tot timpul a fost federația cu cel mai mare buget. Iar anul acesta ne aflăm pe locul 18-19 ca buget, ceea ce înseamnă o bătaie de joc. Pentru o federație cu atâtea probe, cu atâtea grupe în atletism, este o bătaia de joc, nici aproape 3 milioane în buget ca să ții sportivii în cantonamente sau să îi trimiți către competiții internaționale.”
Președinta FRA speră că sportivii care merg la Balcaniadă nu vor fi afectați de drumul lung cu autocarul: ”Noi sperăm că nu, ținând cont că am luat o noapte de cazare pentru sportivi la Sofia, ca să nu se meargă un drum întreg și facem oprire la Sofia după aproape 6 ore de mers cu autocarul. Sper ca sportivii să se odihnească și mâine dimineață să pornească din nou la Volos și vor avea din nou 6 ore de mers”.
”Sperăm să ajungem și la Tampere, dacă vom reuși. Noi avem în toamnă de organizat Campionate Balcanice de cros în România, de asemenea nu există bugetare pentru această competiție. Această problemă trebuie rezolvată. Pentru că noi oamenii am creat-o și trebuie rezolvată tot de oameni. Eu sper să se găsească o soluție și să nu punem stop activității sportive în general, cu atât mai puțin a celei de performanță, pentru că stop nu înseamnă că rămâne o groapă în asfalt neastupată doi ani, ci că o întreagă generație poate fi ratată după o perioadă de pauză. Nu mai reia nimeni activitatea la nivel de performanță, la nivel de vârf. Așa că sperăm să se găsească o soluție Am găsit toată înțelegerea la președintele Agenției Naționale pentru Sport. Din păcate, visteria sportului este goală. Am găsit susținere și sperăm că în continuare Comitetul Olimpic și Sportiv Român ne va finanța programele de pregătire pentru juniori și pentru tineret, inclusiv participarea în Campionatele Mondiale. Nu dăm curs contestatarilor, care ne-au încurajat să plecăm nu spre Volos, ci spre Palatul Victoria cu autocarul. Nu vom face nici asta, pentru că suntem oameni responsabili, pentru că înțelegem situația prin care trecem, dar trebuie să dăm un semnal de alarmă, că trebuie sa se găsească o soluție, pentru ca sportul românesc să poată continua”, a adăugat secretarul general al FRA.
România va participa la Volos cu un lot de 10 atleți (10 la masculin și 9 la feminin), însoțiți de antrenorii lor: Andrea Miklos (200 m/400 m), Daniela Cristina Bălan (800 m/1.500 m), Anamaria Nesteriuc (100 m garduri), Ramona Verman – campioană europeană Under-23 (lungime), Andreea Elena Taloș (triplusalt), Alina Rotaru-Kottman (lungime), Iuliana Andreea Lungu (disc), Bianca Ghelber (ciocan), Alexia Ioana Dospin – campioană european Under-23 (triplusalt), Sorin Mihai Dringo (200 m/400 m), Gabriel Voicu (800 m), Didier Damian Mititelu (3.000 m obstacole), Cristian Sava (lungime), Valentin Androne (înălțime), Cristian Răzvan Grecu (triplusalt), Rareș Toader (greutate), Alin Firfirică (disc), Ionuț Nicorici (ciocan), Alexandru Dobrescu (400 m).
Ati cheltuit in 7 luni banii pentru un an si acum trebuie sa suportati autocarul pana in Bulgaria. Ce nenorocire!