
În urma atacului terorist al Hamas din 7 octombrie 2023, soldat cu morți și luare de ostateci israelieni, Guvernul Nethanyahu a decis să folosească tragicul eveniment pentru a goli fâșia Gaza de populația palestiniană, ucigând-o sau obligând-o să emigreze. Cu alte cuvinte, comițând o crimă împotriva umanității cu caracter genocidar.
Ulterior s-a înțeles că se are în vedere folosirea unor metode oarecum similare și în Cisiordania cu scopul final al curățării acestor teritorii de elementul arab și anexării lor de către Israel. Doar acesta este pământul promis evreilor pe muntele Sinai! (sic!)
Prima reacție a venit de la familiile ostatecilor care au denunțat acțiunea respectivă ca fiind o condamnare la moarte a acestora. Apoi au apărut treptat reacții de condamnare din întreaga lume, culminând cu recunoașterea, fie ea și discutabilă sub aspect practic, de către un număr mare țări, inclusiv membre NATO și UE, a unui stat palestinian. Acest stat era coșmarul lui Benjamin Nethanyahu pentru evitarea căruia și-a construit strategia încă din 1996, subminând constant aplicarea acordurilor de la Oslo care consacraseră formula celor două state – Israel și Palestina.
Totodată, Israelul a cunoscut o cvasitotală condamnare și izolare pe plan internațional. Singura breșă relevantă pe acest front a fost SUA.
Sprijinul orb acordat de Washington politicii lui Nethanyahu s-a dovedit, însă, a fi contrar intereselor naționale americane. Orice pretenții de superioritate morală ale Americii au rămas fără bază. În plus, America a pierdut orice urmă de încredere din partea țărilor arabe, care au început să caute garanții de securitate la puterile globale emergente din Asia și în solidaritatea politică a Sudului Colectiv. Astfel, SUA și-a compromis și capacitatea de a mai juca rolul de mediator onest în soluționarea conflictelor din Orientul Mijlociu și nu numai.
În atare context și în căutarea Premiului Nobel pentru Pace, Președintele Donald Trump s-a făcut luntre-punte și a impus Israelului acceptarea unei înfrângeri strategice, sub forma unui așa-zis „plan de pace în 20 de puncte”. În realitate nu este vorba despre o pace, întrucât nu rezolvă cauza originară a conflictului israelo-palestinian, și anume crearea statului palestinienilor, ci despre un armistițiu. Nici acesta durabil întrucât nu există forme de control și garantare eficace ale respectării lui, iar experiențele trecutului ne arată disponibilitatea aruncării în aer a oricăror înțelegeri prin provocări pe care fiecare parte le pune în seama celeilalte.
Componenta cea mai subtilă a planului se referă la reinstituirea de facto a mandatului internațional asupra teritoriului Palestinei (cel rămas în afara frontierelor Israelului stabilite în 1947), de data asta titular fiind nu Marea Britanie, ci SUA, și nu împuternicită de ONU, ci auto-împuternicită. Oricum, „chestiunea palestiniană” se (re)internaționalizează, ceea ce Israelul a vrut mereu să evite.
Fără acordul Moscovei și Beijingului o astfel de mandatare de sine ar fi fost nulă și neavenită. Doar după obținerea sprijinului acestora, fie el și tacit, s-a putut trece la prima fază a planului Trump. Dovadă că SUA nu poate soluționa crizele geopolitice majore fără cooperare cu principalele puteri ale Orientului euro-asiatic și Sudului global.
Dacă vechiul mandat britanic avea ca finalitate declarată crearea unor viitoare state națiune suverane, Planul Trump nu spune o vorbă despre destinația ultimă a exercițiului. Desigur, când mergi fără a cunoaște unde vrei să ajungi toate drumurile duc acolo (sic!); iar totalitatea rutelor include și terorismul, genocidul, războiul regional etc. Avem de a face, deci, cu un plan de felul ruletei rusești. Poate tocmai de aceea rușii l-au binecuvântat, observând că pistolul este îndreptat spre tâmpla Americii.
Formulele imaginate de Donald Trump oferă prea puțin. Ele ar fi putut să își ia zborul dacă ar fi venit mai devreme, adică înainte de distrugerea Gazei prin operațiunea militară extremistă israeliană și chiar înaintea atacului terorist al Hamas din octombrie 2023. Acum formulele respective sosesc prea târziu. Prea puțin și prea târziu. Ele permit cel mult ridicarea unei perdele de fum care să acopere un armistițiu iluzoriu îmbrăcat în hainele unei păci fictive.
Primul înclinat să refuze planul a fost Nethanyahu însuși. Premierul israelian a fost amenințat de partidele extremiste cu care este aliat la guvernare că dacă va semna orice armistițiu cu Hamas ele vor părăsi coaliția creând o criză politică fără soluție pe termen scurt și mediu. Hamas a profitat de ocazie pentru a câștiga simpatii internaționale, acceptând planul american, este adevărat, cu anumite nuanțe interpretative, și astfel plasându-se în postura iubitorilor de pace.
Nimeni nu semnează un acord de încetare a focului prin care acceptă să fie desființat. Nu o poate face nici Hamas. Acesta este interesat, însă, de oprirea ostilităților întrucât toate țintele sale au fost atinse, fie și la un preț mare.
După ani de luptă nemiloasă pentru purificarea etnică a Gazei și de crime împotriva umanității comise sub pretextul că în spatele civililor palestinieni și în casele, spitalele, școlile etc. locuite de ei se ascund câțiva teroriști Hamas, după atacuri militare asupra unor state suverane terțe, precum Liban, Siria, Iran, Qatar, Yemen, Somalia, Libia, unele aliate ale SUA, sub cuvânt că oferă adăpost liderilor Hamas, după afirmarea inflexibilă a țintei strategice israeliene constând în anihilarea fizică a membrilor Hamas și a susținătorilor lor până la ultimul, acum premierul Nethanyahu convine, fie și numai prin interpuși, un acord cu cel pe care voia să îl extermine și, după ce a omorât câteva zeci de mii de copii numai pentru a nu lăsa să scape cu viață un singur luptător Hamas, acum eliberează câteva sute de asemenea luptători aflați în detenție israeliană cu condamnări la închisoare pe viață. Oare cei eliberați vor constitui secta adoratorilor lui Bibi și nu vor căuta revanșa? Greu de crezut.
Bibi și-a cerut scuze Qatarului și Qatarul le-a primit. Înseamnă asta oare că și încrederea a fost restabilită? Este vorba despre încrederea în Israel, dar și în protectorul său american. Președintele SUA a oferit Qatarului o garanție de securitate similară celei de care se bucură membrii NATO și Qatarul a acceptat-o. Înseamnă asta că de acum încrederea în SUA, care nu a vrut sau nu a putut împiedica bombardamentul israelian asupra Doha, s-a restabilit? Evident, nu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Donald Trump, potrivit Constituției SUA, nu avea dreptul să ofere asemenea garanții fără aprobarea Congresului. Qatarul nu va fi mai bine apărat de America, dar, câștigă securitate întrucât capacitatea de descurajare a Israelului este grav afectată sub aspect psihopolitic și imaginea sa de stat care, în numele dreptului de a-și apăra securitatea, poate face orice, pălește.
Învățând din experiența qatareză, Arabia Saudită a încheiat un pact de asistență militară mutuală cu Pakistanul, care este o putere nucleară sprijinită de China. O Chină care, și ea putere nucleară, a mediat cu succes normalizarea relațiilor Iranului cu Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Aceeași Chină care a încheiat un acord cu Egiptul pentru furnizarea de rachete de ultimă generație susceptibile permite atât oprirea unor eventuale atacuri aeriene ale Israelului, cât și penetrarea apărării aeriene israeliene. Israelul pierde astfel superioritatea militară față de vecinii arabi și monopolul recursului la arma nucleară în Orientul Mijlociu, în timp ce China devine un actor strategic din afara Orientului Mijlociu care schimbă raporturile de putere într-o regiune altădată dominată exclusiv de cuplul israelo-american.
Sărmanii ostateci, câți vor fi rămas în viață și în toate mințile, vor fi eliberați (Hamas nu mai are nevoie de ei și, indiferent de ceea ce ar urma, eliberarea lor îi profită), dar toate transformările cu caracter geostrategic produse în siajul politicii militariste a guvernului Nethanyahu vor rămâne și vor dura. Președintele Trump ar putea cere și obține Premiul Nobel, dar nu va putea recupera nimic din atuurile regionale pierdute din cauza aventurismului fanatic al lui Benjamin Nethanyahu. După cum, de aici înainte, ori de câte ori evreii vor invoca amintirea Holocaustului pentru a a-și susține în plan moral legitimitatea existenței unui stat iudaic, cerând drepturi azi pentru compensarea suferinței de ieri, li se va aminti Gaza, cu cei 20 000 de copii nevinovați uciși fără milă. Și tot după cum statul Palestina, fie și deocamdată numai simbolic, va rămâne subiect de drept internațional în măsură a susține că orice grupare armată care îi apără existența este o mișcare de eliberare, iar nu o mișcare teroristă.
Angajamentul Hamas de a renunța la lupta armată și de a predea armele, rămânând doar o entitate politică dispusă să cedeze guvernarea grupării concurente Fatah, ceea ce nu este încă lucru câștigat, va fi o promisiune deșartă atât timp cât statul palestinian pentru evitarea constituirii căruia Bibi a stârnit războaie, a finanțat terorismul și a ucis oameni nevinovați, nu va deveni realitate. Dreptul Israelului de a reveni la soluția militară, dacă circumstanțele o vor impune, primit în schimbul renunțării formale la anexarea Gazei și Cisiordaniei, este doar praf în ochii celor care nu vor să vadă înfrângerea.
O înfrângere strategică cu atât mai semnificativă cu cât, chiar și pentru a se obține această ieșire provizorie din capcana Gazei, a fost nevoie de ajutorul și asigurările oferite de China și Rusia, în stilul discret specific diplomației lor. Nethanyahu s-a întreținut îndelung cu Putin la telefon (ocazie cu care, probabil, s-a discutat și despre pacea din Ucraina), după care nu a mai acuzat China, partenerul strategic al Rusiei, de politici anti-israeliene, iar Beijingul a tăcut mulțumit că prezența sa pe teren este consolidată și astfel poate conferi confort strategic tuturor jucătorilor din regiune, potențiali parteneri ai săi. Garanțiile SUA nu mai sunt suficiente. Ele funcționează numai cu sub-asigurări la Beijing și Moscova.
Alături de acest aspect, pierderea cea mai gravă constă în dizolvarea mitului impunității, infailibilității, intangibilității și invincibilității Israelului, singur sau împreună cu SUA. Respectivul mit era în măsură să descurajeze orice intenție de a sfida puterea israeliană, orice tentativă de nealiniere la exigențele sale. Mitul era temelia cea mai sigură a puterii de descurajare și a securității Israelului. Năruirea mitului înseamnă năruirea puterii. Și nu arabii, iranienii, turcii, rușii sau chinezii l-au ruinat, ci politica lui Nethanyahu însăși.
Este trist, dar nu este timp pentru acuzații, ci pentru învățăminte. Israelul trebuie să înțeleagă că este mai ușor să prinzi muște cu o linguriță de miere decât cu un butoi de oțet. Că insecuritatea vecinilor săi nu îi sporește, ci îi diminuează securitatea. Că o eventuală amenințare palestiniană va dispărea de îndată ce un stat palestinian vecin sau o entitate politică palestiniană autonomă, subiect al unei (con)federații israelo-palestiniene, va afla drumul prosperității, libertății și demnității cu ajutorul său sau în interiorul frontierelor sale. Că el trebuie să fie statul tuturor cetățenilor săi și nu doar al unora dintre ei, și totodată un stat medio-oriental egal cu celelalte state din regiune, iar nu un avanpost american sau un șerif american în „viesparul oriental”.
Pacea este departe. Mai departe, probabil, decât Premiul Nobel pentru Pace. Dar încheierea operațiunii militare din Gaza, fie ea și numai aparentă și temporară, trebuie să fie primul pas către o pace adevărată, justă și durabilă. Doar așa se va putea spera că sângele vărsat nu a curs degeaba.
Si daca se infiinteaza statul palestinian, tot plin de teroristi va fi.
Netanyahu a obtinut o covarsitoare VICTORIE STRATEGICA intr-un moment cand propaganda bolsevic/natzi/Leggio Narr a atinsese cele mai inalte cote, atat international, cat si national!!! In paralel a reusit sa detasheze organizatia terorista bolsevic-islamista Hamas de
POPORUL PALESTINIAN si DEZARMAREA, respectiv ALUNGAREA PESTE GRANITZELE FASIEI GAZA!!!
@??????
si spor la tot ce gandesti…
in romana…”fiecare pasare pe limba ei piere”, iar la crestini e pilda Semanatorului, iar in Biblie sunt Cele zece porunci…
par asemanatoare, par conrare…pana la urma au in talc in Vesnicie…care nu-i vesnica pt intr-o zi Iisus ne-a spus ca vom invia…
Ai dreptate COM internist Ska Bross: sic! TIR…
„… dizolvarea mitului impunității, infailibilității, intangibilității și invincibilității Israelului, singur sau împreună cu SUA…” se produce exact din cauza aroganței celor care se considerǎ poporul ales de Dumnezeu pentru a stǎpâni lumea iar în numele acestei împuterniciri divine au toate drepturile, inclusiv cel de a purifica lumea de „goyimi” și de a acapara totul. Aceasta a creat o reacție de apǎrare care a condus, printre altele, la înființarea BRICS și la alianțe între inamici tradiționali fapt care a provocat prǎbușirea lui Big Brother (SUA) care era bǎtǎușul din umbrǎ ce susținea toate golǎniile infame ale unor lideri israelieni.
proportiile, este un Dragnea cu tichiuta.
A fost anuntat ca ii ataca niste bezmetici dar a tacut, gandindu-se la riposta ce o va da si la faptul ca avea prea multe dosare.
Al nostru, a incercat un 10 August. Cinismul si ura, pe fata!
Encore des mots toujours des mots
les mêmes mots
……………….
Une parole encore.
Parole, parole, parole
Ecoute-moi.
Parole, parole, parole
Je t’en prie.
Parole, parole, parole
Traducere tik tok: gargara si iar gargara …
Slujbasul Satantei cu a lui tara genocidala. Tactica itzraelienilor este sa-i ucida pana la unul pe palestinieni iar mai apoi pe toti vecinii lor pentru a creea Itzraelul Satanic cel Mare.
Cine are nevoie de cenzura ca sa se valideze?
Este greu pentru noi sa intelegem ce inseamna sa traiesti sub amenintarea ploilor de rachete. Am vazut la tv asemenea ploi ca pe un spectacol. Atacul din 7 Oct a fost la 6 dimineata . Tinerii de la concert au fost vanati, omorati sau luati prizonieri… Au fost omorati sau luati prizonieri, oameni, bebelusi din casele invecinate. Ce era de facut? Cand au luat prizonierii, palestinienii au avut vreo revendicare?
E primul și unicul comentariu pe care îl plasez la articolele acestui Adrian Severin de la momentul ani în urmă când se plângea de dusar politic deși faptele au existat, oribilă acțiune de la un individ care se dădea demn și onorabil, puternic și fără cozi! Ok.
Titlul și articolul e la mișto să îngroape linia pe care merge cu hotărâre bibi? Ăsta se înțelege! Ați uitat că a fost înregistrat pe ascuns în urma unei întrebări jurnalistic și răspunsul a fost șocant pentru toți din jur? Citez întrebarea și răspunsul dinemorie:
– „Când veți termina cu războiul sau, când veți hotăra pacea în zona?
– După ce voi bombarda moscheea din Israel sa pot construi o uriașa catedrala în memoria mea, oricând susținuți de america!” Vă dați seama că bibi vrea să lovească direct in religia musulmană și nu numai dar vrea catedrala în numele lui! Nu e bascalie, e înregistrare șocantă pe YouTube și, daca nu mă înșel, pe Facebook in short scurt.
In primul rand, evreii nu au catedrale. Au temple. In al doilea rand, exagerarea este atat de gogonata! Aveam o impresie mai buna despre tine.
Normal ca o sa termine moscheea care ii deranjeaza, si o sa reconstruiasca templul. Acest lucru e o misiune istorica pentru ei.
Si, uite-asa o barba avea si uite-asa, si-o pieptana… Pacat, parere… am avut o parere mai buna despre tine.
atacul din oct 2023 a fost cunoscut, si daca nu cumva planificat, si lasat sa se intimple pentru dezvaltori ulterioare in functie de preferinte, si actiuni de forta intemeiata pe statutul de victima… nentanyahu a stiut si acceptat desfasurarea evenimentelor…
Zalmoxis, daca „ar fi stiut, planificat”, ar fi asteptat doi ani eliberarea ostaticilor? Daca-i eliberau ei, atunci s-ar fi zis ca sunt puternici. Doar au descoperit kilometri de tuneluri construite cu ajutoarele primite pentru hrana popu la tiei pe care o tineau in saracie. Ce rost aveau acele tuneluri?
Daca nu chiar l-a pus la cale pentru a justifica tot ce a urmat.
??????????????? – ai habar ce inseamna sa construiesti un tunel ?
Forta Hamas sta, ca in forta oricarei organizatii teroriste, in detinerea ostaticilor. Odata acestia eliberati, Hamas nu va mai risca vreo actiune terorirta fara riscul de a fi facuti praf pentru totdeauna. Himeni nu va mai protesta si oricum evreii nu se vor mai opri indiferent ce proteste vor fi..
Dupa predarea prizonierilor Israelul o sa termine de nivelat Gaza.
Presedintele Trump este mai presus de orice „premiu”. Premiul nobel care a devenit o batjocura. O mizerie politico-ideologica.
Domnule draga, au fost incheiate nenumarate „pacte” intre Israel si organizatiile teroriste din Gaza. Oraganizatia terorista hamas, din regiunea IUDEA, denumita acum „palestina” (de la filistina) doreste TOATA Fasia Gaza, luptandu-se de ani de zile cu organizatia terorista, fatah, din cisiordania! Stiu ca sunteti ideologic montat sa scrieti ce „trebuie”. Sunteti UN OM INTELIGENT SI EDUCAT. Cu respect, desi eu NU imbratisez SOCIALISMUL, nici de dreapta si nici de stanga. Am empatie pentru oameni, iar asta trebuie sa vina din bun simt si educatie NU din legi fortate, unde taxele sunt impuse la valoarea unui salariu pe economie, desi NU toti oamenii sunt „salariati” – adica slugi la dispozitia unor mafioti. Precum cei care circula in bolizi de lux, in timp ce semenii lor mor de foame, la propriu! Iar filantropismul este o ipocrizie si un fariseism. Adevaratii filantropi NU sunt cunoscuti de oameni. Cum spuneam, Israel a incheiat multe asemenea intelegeri cu aceste organizatii teroriste, care au profitat de armamentul daruit de alte organizatii, care duc toate la vargul piramidei stapanilor umbriti ai omenirii. Si au reluat atacurile! Cum spune acel preot spaniol, Custodio Ballester „că islamul nu permite dialogul. Pentru islam, fie crezi, fie ești un necredincios care trebuie supus, într-un fel sau altul.” Suntem intr-un razboi spiritual. Sheitanii de aici se bat pe impunerea unor dogme si acapararea de artefacte, sub scutul teritorial. „Multumesc” pentru cenzura.
Stiu ca autorul nu intervine in discutarea textelor publicate, dar poate ne va lamuri candva de ce nimeni nu pare sa observe ca Statul Palestina a fost creat odata cu Statul Israel prin acelasi act fondator, respectiv Hotararea nr.181 din 1947, prin care fostul teritoriu sub mandat britanic se imparte in doua state si un teritoriu international ( Ierusalimul). Palestinienii n-au fost de acord si s-au razvratit sustinuti de celelalte state arabe, care,lafel, nu au fost de acord, dar asta nu schimba litera si fondul actului fondator. Eventual, palestinienii pot fi fiortati sa recunoasca valabilitatea hotararii si, deci, existenta Statului Israel,dar in nici un caz nu li se poate nega statul lor. De ce trebuie acesta recunoscut acum, ca o dovada de bunavointa, cand el exista practic de dinaintea statului Israel ? Israel a fost creat de ONU ca o mare exceptie, pentru ca altfel ce ar insemna daca fiecare popor si-ar revendica teritoriile stramosilor ( mai mult, sau mai putin mitice).De ce nu se multumeste cu asta ?
Nu a fost niciodata „stat”. A fost REGIUNE tampon intre mai multe tari care nu s-au inteles niciodata. Si nu vorbesc despre etnii, ci vornesc despre islam, care nu se intelege nici el cu el insusi. Poate ne spuneti, de ce migrantii nu sunt primiti in emirate si in egipt? ca sunt tot ai „lor”. De ce nu spuneti „tot”? Triburile arabe sunt in razboaie dintotdeauna, nu? Ca triburi au ramas, mental, desi au bolizi de lux invesmantati in aur si playina, in timp ce popyulatia este controlata biometric, iar in alte regiuni infometata si insetata. Adica oamenii lor sunt TINUTI IN INTUNERIC TOTAL, dpdv mental. Ce stiti despre CREDINTA SUFI (o posibila radacina a cuvantului „puritate”)? Eradicata dangeros de riturile si triburile arabe. Mai exista doar „cultural” prin Turcia, in spectacolele dervish (doar dansul, dar nu portalurile care se deschid prin CALEA SUFI, despre care vorbeau profetii sec VIII).