Un învăţător la o şcoală din Lugoj a fost reţinut după ce a pălmuit peste faţă două eleve în vârstă de zece ani.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au fost sesizaţi, prin plângere, de către două persoane cu privire la faptul că fiicele acestora, minore în vârstă de 10 ani, eleve la o unitate de învăţământ din Lugoj, ar fi fost agresate fizic în timpul orelor de curs de către învăţătorul lor. Din verificările efectuate a rezultat că minorele ar fi fost lovite cu palma în zona feţei, pe fondul unor presupuse acte de indisciplină”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
În urma probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul poliţiei.
predat sase luni ca suplinitor.
Nu de drag, ci obligat. Ce pot spune, unii elevi chiar merita urecheati sau daca nu, trimisi la mamicile lor sa ii invete bunul simt.
Profesorii au ajuns carpele elevilor, cine nu vrea educatie gratis, poate sa mearga in privat!