CCR a amânat a doua oară o decizie privind plata pensiilor private

CCR ar fi trebuit să dea o decizie săptămâna trecută, însă a amânat pronunțarea.

CCR a amânat a doua oară o decizie privind plata pensiilor private

Sursa FOTO: Cotidianul

CCR ar fi trebuit să dea o decizie săptămâna trecută, însă a amânat pronunțarea.

Curtea Constituțională a României a amânat din nou pronunțarea asupra contestațiilor depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și AUR împotriva proiectului care reglementează pensiile private. Proiectul a fost inițiat de Guvern și a fost adoptat de Parlament.

UPDATE, 13.05: Judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind proiectul pensiilor private. Noul termen este 25 noiembrie.

Este pentru a doua oară când CCR amână pronunțarea. Sesizările au fost discutate de judecătorii CCR și în ședința din data de 5 noiembrie, însă acești au decis la acel moment să amâne decizia până pe 12 noiembrie.

Știrea inițială

Dacă în acest moment beneficiarii pot retrage suma întreagă, proiectul aflat pe masa CCR va permite doar o plată unică de maximul 30%, cu excepția bolnavilor oncologici, care pot solicita 100% din suma acumulată. Mai apoi, pensia va fi plătită în tranșe, pe o perioadă de opt ani.

Ce au contestat ÎCCJ și AUR

Pe de o parte, ÎCCJ susține în contestația sa că participanții și-au planificat viitorul financiar pe baza cadrului legal existent, care garanta proprietatea privată. Magistrații mai transmit că modificarea bruscă a regulilor, fără consultare publică și perioadă de tranziție, afectează încrederea cetățenilor și contravine principiului securității juridice.

ÎCCJ a mai notat în sesizate că orice ingerință în proprietate trebuie să fie justificată, proporțională și să urmărească un scop legitim de interes public, mai transmis magistrații.

De cealaltă parte, AUR acuză guvernul de „furtul pensiilor”.

„Acum, ceea ce vedem este o încălcare vădită atât a încrederii românilor, cât şi o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor de bani şi o pedepsire a celor care au muncit cinstit şi au pus bani deoparte.

În loc să ofere siguranţă, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani şi generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ţi primi drepturile pentru care ai contribuit o viaţă. Practic, Guvernul îţi transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi”, au transmis reprezentanții AUR.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.