Bărbat grav rănit, ajutat de salvamontiștii din Maramureș

Acțiunea a durat mai puțin de două ore.

Bărbat grav rănit, ajutat de salvamontiștii din Maramureș

FOTO: Salvamont Maramureș / Facebook

Acțiunea a durat mai puțin de două ore.

Salvamontiștii au sărit vineri seara în ajutorul unui bărbat de 52 de ani care a fost grav rănit într-o zonă greu accesibiliă a stațiunii Suior, județul Maramureș. Cel care a alertat salvamontiștii a fost prietenul victimei. Ajunși la el, salvatorii i-au acordat primul ajutor, iar m-ai apoi l-au coborât într-o zonă accesibilă.

Ulterior, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Acțiunea a durat mai puțin de două ore.

„Salvatorii montani aflăţi în baza Salvamont Mogoşa au ajuns în câteva minute la persoană accidentată şi i-au acordat primul ajutor extrăgându-l din zona cu acces dificil. Bărbatul în vârstă de 52 ani a fost predat echipajului TIM Baia Mare care l-a transportat la unitatea medicală din Baia Mare”, au transmis salvamontiştii.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul IPJ Maramureş – structura din Baia Sprie, un echipaj EPA Baia Mare şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă Baia Mare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.