Drama adicţiilor la copii

Analizele statistice arată date îngrijorătoare în rândul copiilor privind cauzele predispoziției acestora la comportamentelor de risc

De L.V.
Drama adicţiilor la copii

Analizele statistice arată date îngrijorătoare în rândul copiilor privind cauzele predispoziției acestora la comportamentelor de risc

Primul studiu naţional dedicat comportamentelor de risc şi adicţiilor în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, a fost lansat de World Vision România în Parlamentul României.

 

Datele colectate relevă că aproape 70% dintre copiii de 10–14 ani joacă zilnic jocuri online, un copil din trei a consumat alcool, iar 13% au fumat cel puţin o dată, dar și că riscul consumului de droguri, ridicat la copiii care se percep foarte săraci sau foarte bogaţi.

Rezultatele mai arată au fumat sau au consumat alcool în jurul vârstei de 10 ani,  69% dintre copii joacă zilnic jocuri online, iar 8% joacă zilnic jocuri în care se pot câştiga sau pierde bani.

Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, a marcat şi lansarea campaniei naţionale ”LIBER eşti FĂRĂ”, anunță World Vision România într-un comunicat de presă.

Iniţiativă pentru prevenirea timpurie a adicţiilor la preadolescenţi

Evenimentul organizat de World Vision România este prilejuit de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. Cu acest prilej a fost lansată campania naţională ”LIBER eşti FĂRĂ”.

Dezbaterea a fost organizată în parteneriat cu Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor şi Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDA).

Studiul a analizat consumul de alcool

  • 30% dintre copiii 10–14 ani au consumat alcool cel puţin o dată
  • 19% au consumat în ultimul an; 8% în ultima lună; 1% consumă frecvent
  • 8% au experimentat starea de ebrietate
  • Prezenţa unei persoane apropiate care consumă excesiv triplează riscul consumului frecvent

În ceea ce priveşte fumatul 

  • 13% au fumat cel puţin o dată
  • Prevalenţa creşte abrupt: 6% la 10 ani, 27% la 14 ani
  • Ţigările electronice sunt folosite de 18% dintre copiii care fumează la 14 ani
  • Riscul este mai mare în familiile monoparentale şi în cele în care copiii sunt crescuţi de bunici

Referitor la consumul de droguri

  • 1% dintre participanţi au precizat că au consumat marijuana/haşiş, debutul mediu fiind la 10 ani
  • 3,4% au consumat droguri de mare risc
  • 1,1% au consumat etnobotanice; riscul este de zece ori mai mare în rândul celor care se percep mult mai săraci.

Jocuri online şi jocuri de noroc 

  • 69% joacă zilnic jocuri online
  • 8% joacă zilnic jocuri în care se pot pierde sau câştiga bani; la 14 ani procentul ajunge la 12%
  • Jocurile de noroc sunt de cinci ori mai frecvente la copiii care se percep mult mai săraci decât colegii lor

Studiul a utilizat un chestionar adaptat din instrumentele internaţionale ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs).

Colectarea datelor s-a realizat în regim CAWI, online, asigurându-se anonimatul răspunsurilor.

Link-ul de completare securizat a fost distribuit copiilor prin unităţile şcolare care au acceptat participarea la studiu. Chestionarul a fost adresat exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani împliniţi.

Cu un eşantion de 2.849 de respondenţi, studiul este reprezentativ pentru populaţia şcolară a României, din mediul urban şi rural, cu vârste cuprinse între 10-14 ani cu o marjă de eroare de +/-2% pentru un interval de încredere de 95%.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.