Numele premierului Victor Ponta și al Alinei Gorghiu apar în rechizitoriul celui de-al doilea dosar al lui Mihail Vlasov.
De asemenea, apar informații privind influența exercitată de Vlasov pentru trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ.
Potrivit documentului, Vlasov și-a exercitat influența asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, inclusiv asupra Alinei Gorghiu. De altfel, potrivit aceluiași document, Alina Gorghiu a fost audiată, ca martor, în acest dosar pe data de 17 februarie 2015.
În rechizitoriu se precizează că Vlasov a depus o muncă asiduă pentru a exercitat influența asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
Într-una din aceste discuții, Mihail Vlasov susține că ar fi obținut aprobarea premierului Victor Ponta pentru ca Oficiul Național al Registrului Comerțului să treacă în subordinea instituției pe care o conducea.
Gorghiu: Nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor
Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA în dosarul Registrului Comerțului demonstrează că singura ei calitate în această cauză este cea de martor și susține că „orice altă interpretare” cu privire la implicarea numelui său în dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, „ca orice om de bună credință, în justiție”.
„Informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA demonstrează că nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor. Cu această ocazie, propaganda PSD rămâne fără una dintre direcțiile de manipulare și dezinformare. Nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor, ca unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ”, precizează Gorghiu într-un comunicat.
„Pentru cei care se prefac că nu înțeleg, le explic, în avans, că, în orice sistem juridic calitatea de martor nu are nimic incriminator, chiar dimpotrivă. Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care sunt învinuiți pentru fapte de corupție, care refuză să dea declarații și pleacă în Turcia pentru a se opera”, spune copreședintele PNL.
Alina Gorghiu subliniază că „orice altă interpretare” cu privire la implicarea numelui său în acest dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, „ca orice om de bună credință, în justiție”.