„Prelungirea cu doi (2) ani a duratei fazei de explorare (până la 09.12.2027), fără afectarea duratei totale a concesiunii”, se arată în documentul citat.
Cel mai important, în proiect se arată că OMV Petrom renunță la procesul din 2023 intentat la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris împotriva statului român și la cele aflate pe rolul instanțelor din țară.
„Prin actul adițional se renunță, de către reclamantă, la acțiunea desfășurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum și la dosarele aflate pe rolul instanțelor naționale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023 și al Tribunalului București sub nr. 6312/2/2023”.
OMV a dat România în judecată la Curtea de Arbitraj în 2023 pe clauza de preemțiune din legea offshore privind vânzarea gazului din Marea Neagră.
”E o clauză pe care eu am scris-o în legea offshore, evident discutată în coaliţie cu cei doi preşedinţi, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, cu Kelemen Hunor şi cu liderul minorităţilor, toţi patru semnând legea offshore. (..) Ultima mea discuţie cu ei a fost foarte clară, nu se modifică, premierul de atunci a spus la fel, mă bucur că astăzi în aceeaşi formulă, preşedintele PSD a spus la fel”, spunea la Prima News, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, potrivit News.ro.
Proiectul prevede și actualizarea contravalorii săpării sondei de explorare de la 20 milioane de euro la 50 de milioane de euro.

Potrivit unor surse, Guvernul a modificat săptămâna trecută o ordonanță prin care a stipulat că cine se retrage din proiectul Neptun Deep pierde și licența de exploatare. Executivul condus de Bolojan a obținut o săptămână mai târziu promisiunea OMV de a renunța la procesul împotriva României. Prelungirea perioadei de exploatare cu doi ani a fost solicitarea companiei, au mai transmis sursele.
Deci inca o victorie a strainilor in talharirea Romaniei