UPDATE Pichetul anunțat de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România pentru marți, în intervalul orar 11,00 – 12,00, în fața sediului Ministerului Finanțelor a fost anulat, în condițiile în care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că bugetul Poștei pentru 2015 va fi aprobat la rectificarea bugetară din iulie, a declarat pentru Agerpres președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Matei Brătianu.
„Astăzi (marți, n.r.), la ora 9,00, am avut o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, la care a participat și directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu. Răspunsul este că, la rectificarea din iulie, va fi corectată această problemă. Sunt bucuros că pichetul nostru rămâne fără obiect, întrucât dezideratul de aprobare a bugetului de salarii, așa cum fost prezentat de Poștă, va fi făcut. Domnul ministru ne-a dat asigurări că nu se pune problema zilelor neplătite și că va fi aprobat bugetul, în iulie. La rectificarea din iulie va fi aprobat bugetul Poștei Române cu majorarea din trimestrul al patrulea din 2014. Pichetul nu se mai ține”, a menționat Brătianu.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România anunțase un pichet marți, între 11.00 şi 12.00, la sediul Ministerului Finanțelor, nemulţumiţi că nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru 2015.
„Protestul este motivat de refuzul unui subordonat din Ministerul Finanțelor Publice, directorul general Ioan Raceu, de a aviza capitolul cheltuieli salariale din bugetul de venituri și cheltuieli pe 2015 al CN Poșta Română, cheltuieli salariale pe care același director general le-a avizat favorabil în 2014”, potrivit unui comunicat remis de Compania Națională Poșta Română.
Acest refuz are ca efect neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli ceea ce a determinat Consiliul de Administrație al CN Poșta Română să ia în calcul impunerea a două zile neplătite lunar, timp de șase luni, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10% a salariului pentru 25.000 de salariați din Poșta Română, mai arată sursa citată.