„Este o lege mai greu de analizat, din multe perspective. Dar ea este încă în analiză la Curtea Constituţională, de aceea mă voi limita să spun că şi colegii mei chiar i-am văzut că acţionează cu bună credinţă şi din perspectiva propriei conştiinţe. Sigur că există păreri diferite cu privire la această lege şi în societate şi în cadrul magistraturii, cum spuneaţi. Aceste lucruri se reflectă şi în Curtea Constituţională. Sunt lucruri care probabil se blochează din această perspectivă”, a spus Dacian Dragoș.
Magistratul a arătat însă că „acest impas se va depăşi în curând” și a subliniat că nu toate impasurile necesită modificarea legii:
„Chestiunile astea – că se discută şi de modificarea legii şi aşa mai departe – nu cred că pentru fiecare impas din acestea trebuie modificată legea, pentru că atunci nu mai avem stat de drept şi modificăm legile de fiecare dată numai că să rezolvăm nişte chichiţe din astea mici care mai pot să apară din când în când”.
Dacian Dragoș a mai precizat că Curtea Constituțională este funcțională și gestionează un volum mare de activitate, inclusiv excepții de neconstituționalitate mai vechi:
„Sigur, unele legi sunt mai greu de trecut, altele mai uşor de trecut. Are o activitate extrem de intensă Curtea Constituţională, pentru că, pe lângă legile acestea care vin înainte de promulgare, avem foarte multe excepţii de neconstituţionalitate din spate, până de prin anii 2021 chiar de rezolvat, aşa că nu este aceasta singura activitate”.
Cine este de vină că România a pierdut bani din PNRR din cauza întârzierii deciziei de la CCR?
Întrebat cine este de vină dacă România pierde bani din PNRR din cauza neclarităților legislative privind pensiile speciale, Dacian Dragoș a răspuns:
„Toţi suntem de vină. România este de vină, de la decidenţii politici până la (…) şi sigur şi instituţiile, pentru că nu putem acuza numai Curtea Constituţională de aceste lucruri şi să punem pe Curtea Constituţională pentru că ştiţi că asta cu legile pe partea de pensii se discută de multă vreme şi reformele au stagnat şi s-au împotmolit încă înainte de a fi această ultimă formă a legii (…) Nu este căderea mea să spun cine este devină”.
Decizia nu e ușor de luat
Magistratul a reafirmat dificultatea deciziei, subliniind că judecătorii lucrează conform propriilor principii și conștiințe:
„Este o decizie grea, fiecare judecător e cu conştiinţa proprie şi cu propriile principii pe care şi le aplică în operaţionalizarea acestor analize pe legile care vin în faţa Curţii şi efectiv este o lege dificilă, unde nu a existat o până la urmă o decizie luată şi datorită faptului că s-au mai analizat documente şi aşa mai departe, dar nu vreau să spun mai multe din cauza faptului că e încă în lucru c să spunem aşa. Dar eu chiar cred că în curând vom avea o decizie şi pe legea pensiilor”.
Curtea Constituțională a amânat pentru a patra oară pronunțarea în cazul obiecțiilor de neconstituționalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraților, stabilind un nou termen pentru 11 februarie.