Procurori DNA Suceava fac marți percheziţii la IPJ Botoșani într-un dosar privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție.
Update: Șeful inspectoratului, comisarul şef Cristian Augustin Cucoreanu, a fost ridicat de jandarmi şi urmează să fie dus la sediul DNA Suceava, transmite presa locală. De asemenea, a fost dus la audieri comisarul şef Adrian Osolinschi, şeful Serviciului personal din cadrul IJP. Potrivit unor surse apropiate anchetei, cercetările vizează o serie de promovări în funcţie, dar şi o serie de cheltuieli efectuate în cadrul IPJ.
DNA a anunțat într-un comunicat transmis marți că procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava efectuează percheziţii domiciliare în 7 locaţii din sediul unei instituții publice din municipiul Botoșani.
Conform comunicatului, ancheta vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2015.
Surse au precizat anterior că este vorba despre ridicare de documente, iar perchezițiile nu ar fi urmate de audieri.