În 1942, când filmul Casablanca făcea un succes nebun în cinematografele din America, o fată frumoasă de 17 ani și prietena ei au mers să-l vadă. Prietena ei era absolut fascinată de bărbatul care interpreta rolul principal, Rick. Spunea despre el că este atrăgător, în timp ce fata de 17 ani, un tânăr model de succes, era de părere că spune prostii și este nebună.
Modelul era Betty Joan Perske, o frumusețe născută în Bronx, care va deveni mai târziu faimoasă ca actriță, cu numele Lauren Bacall. Doi ani mai târziu, cariera de model a lui Lauren Bacall a ajuns la apogeu și a apărut pe coperta reviste Esquire. Soția regizorului Howard Hawks, care plănuia să filmeze o adaptare după cartea lui Ernest Hemingway, „A avea și a nu avea“, a observat-o și i-a propus să joace în film.
Bacall a susținut o probă cu regizorul care a și distribuit-o în noul său film. Bacall a fost surprinsă să afle că va juca în același film cu bărbatul pe care nu îl considerase seducător atunci când la văzut la cinema, în Casablanca, împreună cu prietena sa.
Iubire la 25 de ani distanță
Între timp, Bogart trăia într-un mariaj total nefericit cu cea de-a treia soție, actrița Mayo Mathot. Certurile dese alimentate de scandaluri stropite cu mult alcool i-au distrus mariajul, presa denumind cuplul lor „the Battling Bogarts“. Când Bogart a întâlnit-o pe Bacall, în vârstă de doar 19 ani pe atunci, pe platoul de filmare de la „A avea și a nu avea“, în anul 1944, el avea cu 25 de ani mai mult. Însă nici diferența mare de vârstă, nici faptul că era însurat nu a descurajat chimia care începuse să se închege între cei doi. În ciuda anxietății sale, Bacall a făcut un rol extraordinar, faimos pentru sex-appeal-ul personajului și datorită celebrei replici către personajul lui Bogart: „Știi să fluieri, nu-i așa? Doar unești buzele și sufli“.
Bogart a fost imediat uimit de o arzătoare Bacall și nu și-a mai putut ține în frâu sentimentele pentru mult timp. Deși nu era foarte interesată de el inițial și îl vedea doar ca pe un „bărbat draguț și prietenos“, și-a schimbat părea într-o zi, când „eroul“ a sărutat-o pe platou și și-a exprimat sentimentele în mod deschis. A invitat-o la cină, iar ea și-a scris numărul de telefon pe o cutie de chibrituri, pe care el a păstrat-o ca pe o amintire.
Au devenit atât de îndrăgostiți, încât deseori se furișau în afara platoului doar pentru a se ține de mână sau pentru a se săruta în vreo mașină. În 1945, după divorțul lui Bogart, cei doi s-au căsătorit în cadrul unei mici ceremonii în Ohio, în ciuda multora care încercau să o țină pe Bacall departe de actor. Mama ei era cel mai înverșunat dușman al lui Bogart, pe care îl considera „un bătrân alcoolic“.
Împreună pe marile ecrane
Mult mai târziu, Bacall a spus: „Era suficient să mă uit la el și să încep să tremur. Când îmi lua mâna în ale sale, aveam așa ca un gol în stomac – mâna lui era caldă, protectoare și plină de dragoste. Când mă vedea la începutul zilei și când mă suna, primele lui cuvinte erau întotdeauna, „Hello, baby“. Ea a adăugat că, „eram virgină atunci când l-am întâlnit. Era mentorul meu, profesorul meu și dragostea vieții mele. Îmi amintesc fiecare cuvânt pe care mi l-a spus.“
Bogart i-a împărtășit intensitatea sentimentelor, exprimându-le într-una din multele scrisori de dragoste: „Nu am crezut că o să pot să mai iubesc vreodată… ești ultima mea iubire și tot restul vieții mele o să te iubesc, o să am grijă de tine și voi fi gata să te ajut“. Bogart le spunea prietenilor săi că acesta este singurul mariaj care l-a făcut fericit.
Chimia dintre cei doi a înflorit și pe marile ecrane, în alte patru filme. În 1946, au jucat împreună în „The Big Sleep“ și „Doi tipi din Milwaukee“, urmate de „Dark Passage“ în 1947 și „Key Largo“ în 1948.
Au avut doi copii, iar povestea lor de dragoste a durat 12 ani, până în 1957, când a murit Bogart, din cauza cancerului. În ciuda problemelor inevitabile apărute în căsnicie, nu au încetat niciodată să se iubească. Bacall, care a murit în 2014, a păstrat amintirea primului său soț. Ea a declarat: „nimeni nu a scris vreodată o poveste de dragoste mai frumoasă decât cea pe care am trăit-o noi“. l
