Potrivit News.ro, compania a transmis că operațiunile de recuperare au fost închieiate după descoperirea ultimei victime.
„MMT şi ARAS Salvage anunţă încheierea operaţiunilor de căutare şi recuperare a colegilor dispăruţi în urma tragediei remorcherului. Trupul ultimului coleg dispărut a fost găsit de scafandri şi adus la ţărm astăzi. După încheierea oficială a operaţiunilor de căutare la bordul remorcherului, MMT a continuat neîntrerupt eforturile pentru găsirea colegului rămas dispărut. Deşi şansele erau extrem de reduse, toate echipele implicate s-au concentrat pe un singur obiectiv: să îl aducă acasă”, a transmis compania.
MMT a precizat că, în urma scanărilor subacvatice realizate în ultimele zile, scafandrii au reușit să localizeze trupul marinarului.
„Ca urmare a eforturilor susţinute, la acest moment toţi cei cinci colegi implicaţi în acest tragic incident au fost recuperaţi şi redaţi familiilor lor. Doi dintre ei au fost recuperaţi imediat după producerea accidentului, alţi doi după ridicarea şi aducerea remorcherului la mal la finele săptămânii trecute, iar ultimul a fost găsit astăzi”, a mai transmis MMT.
Ancheta continuă
Remorcherul se afla în continuare în Dana 1 a Portului Midia, sub coordonarea autorităților care investighează accidentul. Compania a anunțat că va continua să ofere sprijin anchetatorilor pentru stabilirea cauzelor și a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
„Le transmitem încă o dată familiilor îndoliate întreaga noastră compasiune şi solidaritate. Totodată, subliniem că aceşti cinci oameni au fost mai mult decât membri ai echipei noastre. Au fost prieteni, profesionişti dedicaţi şi oameni alături de care am împărtăşit ani de muncă, provocări şi reuşite. Le vom păstra vie amintirea”, a transmis compania.
Cum s-a produs tragedia
Remorcherul Astana s-a scufundat pe 18 martie, la circa opt kilometri de Portul Midia, în timpul unei manevre de acostare a navei Amades.
La bord se aflau cinci marinari români. Unul dintre ei a fost scos din apă imediat după accident, însă nu a mai putut fi salvat. Trupul unei a doua victime a fost găsit ulterior de scafandrii Forțelor Navale. Căutările au continuat pentru ceilalți membri ai echipajului.
Familiile martorilor au susținut după accident că remorcherul era destinat unor operațiuni de asistare, aprovizionare sau schimburi de tură și că nu ar fi fost pregătit pentru manevra efectuată la tancul petrolier.