Nu pot să fac asemenea…Am o opinie, dar mă feresc să spun…(n.r. dacă AUR e antioccidental). Da, mai ales la începutul mandatului, mă înțelegeam foarte greu cu ei și poate aveau unele tendințe…că eu sunt și chestor și trebuie să asigur liniștea, mă înțelegeam greu cu ei. Totuși, pe parcurs, cred că au mai învățat procedurile parlamentare. Nu neapărat s-au mai schimbat, dar gândiți-vă că cei de la USR sunt mult mai răi decât cei de la AUR”, a declarat Romeo Lungu.
Acesta a mai precizat că nu a negociat cu nicio persoană de la AUR pentru a vota guvernul Veștea.
„În Parlament am văzut pe cei de la USR că vorbesc foarte urât, jignesc, îi ațâță pe cei de la AUR. Iar eu, ca chestor, trebuie să asigur ordinea, pentru că ei se ceartă și apoi zic că cei de la AUR fac scandal. Cei de la USR au o luptă internă, așa, în cadrul sălii”, a mai spus Romeo Lungu.
Aviz negativ în comisie
Romeo Lungu, originar din Buzău, fieful lui Marcel Ciolacu, este primul ministru propus de Adrian Veștea care obține un aviz negativ în comisiile din Parlament. Avizul este, însă, consultativ.
Acesta a primit 18 voturi pentru, dar erau necesare minim 21 pentru a ca avizul să fie favorabil, a precizat liberalul Florin Roman, președintele de ședință.
Doar PSD a votat „pentru”. PNL și USR au votat împotrivă, iar UDMR s-a abținut. De asemenea, și de această dată AUR a ieșit din sală.
Atacuri la Bolojan
Romeo Lungu a declarat în cadrul audierii sale că reforma administrativă a guvernului Bolojan a fost „brutală” și „nu a avut rezultatul scontat”.
„Consiliile județene și reședințele de județ nu au concediat pe nimeni. Ba chiar trebuie să angajeze. În fiecare săptămână, această reformă se pierde în proceselor salariaților sau prefectul suspendă ordinele. Să fim sinceri: primăriile au găsit artificii pentru evitarea ordonanței. Adevărata reformă când nu e consens politic poate fi făcută prin reorganizarea proprie a fiecărei instituție.
Exemplu: servicii suport centralizate. Nu poate fiecare primărie să aibă tot felul de șefi. Aceștia pot fi înlocuiți de către servicii specializate ale consiliilor județene. Multe comune n-au serviciu specializat în urbanism, direcția din cadrul consiliului județean asigură serviciul suport pentru foarte multe UAT-uri”, a spus Romeo Lungu.
Deputatul USR Radu Mihaiu i-a pus la îndoială studiile lui Romeo Lungu.
Radu Mihaiu: În CV-ul apare că ați terminat Facultatea de Litere și Științe, specializarea Administrație Publică Locală, Colegiul Universitar Câmpina, în anul 2003. Această facultate nu există. Această instituție nu există. Cum ați putut lucra dumneavoastră în administrație publică, mai precis la prefectură, fără a avea o diplomă la o facultate recunoscută?
Romeo Lungu: În 2003 am absolvit Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, colegiul care își avea sediul în municipiul Câmpina. Colegiu universitar de trei ani de zile, specializare Administrație Publică Locală. Dacă vreți, vă puteți interesa. Dar nu, mai bine vă arăt după audieri diploma de absolvire din 2003 a Colegiului Universitar Câmpina, care aparținea la acel moment de Facultatea de Petrol și Gaze.
Daca “ dezvoltarea” Romaniei ajunge pe mainile unuia care a facut un “ colegiu” la Campina, atunci orice speranta este pierduta. Se pare ca “?specialistii” cu care România se mandrea idinioara au disparut/ migrat cu totii. Pana si politrucii PCR erau mai scoliti decat ministrii de azi!