UPDATE Nouă amenințare cu bombă. Un avion Tarom care se îndreaptă spre București, vizat de amenințare / Amenințarea a fost falsă

Un zbor Tarom cu 102 pasageri la bord a devenit ținta unei alerte cu bombă în timp ce se îndrepta spre București. Incidentul s-a produs pe fondul unui val masiv de amenințări similare care au afectat zeci de zboruri pe întregul continent european.

Stefan Lupu - Reporter special
UPDATE Nouă amenințare cu bombă. Un avion Tarom care se îndreaptă spre București, vizat de amenințare / Amenințarea a fost falsă

Sursă foto: Facebook Aeroportul Internațional Timișoara

Un zbor Tarom cu 102 pasageri la bord a devenit ținta unei alerte cu bombă în timp ce se îndrepta spre București. Incidentul s-a produs pe fondul unui val masiv de amenințări similare care au afectat zeci de zboruri pe întregul continent european.

UPDATE 12:43 – CNAB anunță că „Dupa parcurgerea procedurilor specifice, amenințarea s-a dovedit a fi falsă.”

Știrea inițială

Un avion Tarom cu 102 pasageri la bord, este ținta unei noi amenințări cu bombă. Aeronava se îndreaptă spre București. Autoritățile de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă au declanșat procedurile specifice pentru gestionarea situațiilor de criză.

Compania Aeroporturi București (CNAB) a comunicat următoarele:„Referitor la zborul ROT226 Tarom Praga – București, care urmează să aterizeze pe Aeroportul Henri Coanda, la ora 12.23:
– 102 de pasageri la bord. La nivelul aeroportului sunt in curs de aplicare masurile procedurale, in colaborare cu institutiile statului. Traficul aerian se desfoara in siguranta, fara probleme, conform planului de zbor.”

Contextul european marcat de zeci de alerte

Această nouă amenințare cu bombă vine în contextul în care alte zboruri cu destinația București au fost vizate de amenințări similare. Ieri, un avion Wizz Air care efectua cursa Milano-București a fost vizat de o amenințare cu bombă și a aterizat în siguranță la Otopeni De asemenea, o cursă Air Serbia pe ruta Belgrad-București a trecut printr-o situație similară.

Echipele antitero ale SRI au verificat aeronavele, și au stabilit că alertele au fost false. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a confirmat că traficul pe Otopeni s-a desfășurat în siguranță.

La nivel european, situația a fost una dramatică. Publicația britanică The Guardian a raportat un bilanț de cel puțin 18 aeronave comerciale vizate de amenințări cu bombă într-o singură zi. Alertele au afectat zboruri operate de companii majore precum Ryanair, Wizz Air, Aer Lingus, Finnair, LOT Polish Airlines și Aegean Airlines.

Intervenții militare și măsuri de criză

Impactul asupra traficului a fost important. Mai multe avioane au fost redirecționate către alte aeroporturi. Franța, Italia și Bulgaria au ridicat de la sol avioane de vânătoare militare pentru a intercepta și escorta aeronavele civile amenințate.

O cursă Aer Lingus pe ruta Dublin-Roma a fost redirecționată către baza militară franceză de la Evreux, sub escorta forțelor aeriene.

Surse din cadrul autorităților aeroportuare italiene au precizat că mesajele de amenințare au fost transmise prin e-mail. Acestea ar fi fost semnate de o grupare necunoscută intitulată „Luptătorii Statului Masculin”. Identitatea și veridicitatea revendicării nu au putut fi confirmate oficial.

Comisia Europeană a activat mecanismul de schimb de informații privind securitatea aviației. Comisarul european pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat că situația este monitorizată atent.

„Este prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la existența unei legături între incidentele raportate. Anchetele naționale sunt în curs de desfășurare”, a precizat oficialul european.

Verificările efectuate pe aeroporturile din Praga, Madrid, Sofia, Viena sau Roma nu au condus la descoperirea unor dispozitive explozive. Toate amenințările s-au dovedit a fi alarme false.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.