Ștefan Avrămescu, despre intrarea Ponta, PACE sau PUSL pe culoarul suveranist: O încercare de a sparge AUR și electoratul/ Nu cred că AUR ar trebui să fie subiectul celor ce-și doresc succesul mișcării suveraniste

Ștefan Avrămescu nu a vrut să nominalizeze cine sunt cei ce încearcă să rupă curentul suveranist și AUR. „Mi-e greu să indic pe cineva anume, dar vedem că apar tot felul de cazuri în ultima perioadă care duc la atacuri la adresa AUR, care aduc o stare din aceasta de lumină negativă asupra AUR.”

Rami Cristescu - senior editor
Ștefan Avrămescu, despre intrarea Ponta, PACE sau PUSL pe culoarul suveranist: O încercare de a sparge AUR și electoratul/ Nu cred că AUR ar trebui să fie subiectul celor ce-și doresc succesul mișcării suveraniste

colaj: Cotidianul

Ștefan Avrămescu nu a vrut să nominalizeze cine sunt cei ce încearcă să rupă curentul suveranist și AUR. „Mi-e greu să indic pe cineva anume, dar vedem că apar tot felul de cazuri în ultima perioadă care duc la atacuri la adresa AUR, care aduc o stare din aceasta de lumină negativă asupra AUR.”

Ștefan Avrămescu, deputat și purtător de cuvânt AUR, a vorbit la Podcasturile Cotidianul despre noile formațiuni politice care se pregătesc să intre pe culoarul suveranist. Acesta crede că apariția partidelor este o încercare de a rupe AUR, dar și electoratul partidului. Avrămescu nu identifică direct însă cine ar fi în spatele acestei manevre.

Purtătorul de cuvânt AUR a vorbit și despre negocierile din jurul Guvernului Veștea, când AUR s-a arătat deschis la negocieri chiar și în ultima zi a votului. Avrămescu spune însă că decizia partidului era clară. Întrebat dacă, în acest context, cerințele făcute de Simion în ziua votului au fost o încercare de a-l umili pe Nicușor Dan, deputatul a negat.

În interviul pentru Cotidianul, Avrămescu a mai vorbit despre investigația Snoop referitoare la doi consultanți ai lui Netanyahu care ar face consultanță și pentru AUR. Totodată, în interviu s-a vorbit despre nominalizarea lui Gheorghe Piperea drept candidat AUR pentru București în 2028, deși Anca Alexandrescu i-a luat fața în 2025, despre relația partidului cu Călin Georgescu, alegerile midterm din SUA, dar și despre noul Guvern Niculescu.

Redăm mai jos cele mai importante fragmente ale interviului.

Noii actori de pe culoarul suveranist

Mai multe formațiuni politice par că se orientează către culoarul suveranist, pe care AUR pare să aibă în prezent supremația după dizolvarea POT din Parlament și reducerea dramatică a aleșilor din partidul Dianei Șoșoacă. Totuși, mai mulți actori politici vor să intre pe acest culoar. PUSL a dat socialul pe conservator, devenind PUCL. La evenimentul de lansare a fost invitat și Claudiu Târziu, fost copreședinte AUR și actual șef ACT, care însă nu a intrat în partid.

Tot pe culoarul suveranist și-ar dori să înoate electoral și fostul premier Victor Ponta. Acesta a anunțat în trecut la Podcasturile Cotidianul că plănuiește să-și facă un partid pe scheletul grupului parlamentar Uniți pentru România. Ninel Peia, senator ales pe listele SOS, a transformat de curând grupul parlamentar PACE în partid politic, un nou pion în cursa suveranistă.

Ștefan Avrămescu: Important ar fi să rămânem uniți, nu dezbinați

Am vorbit cu Ștefan Avrămescu despre aceste noi alternative suveraniste. Acesta spune că apariția de partide noi este ceva democratic, dar că un curent suveranist fragmentat poate pune doar piedici în drumul către putere.

„Până la urma urmei cei care decid sunt românii și ei văd toate lucrurile care se întâmplă pe scena politică. În momentul de față, despre apariția acestor partide, foarte bine că apar, foarte bine să avem un pluralism în ceea ce privește partidele, însă ceea ce observăm este o încercare de a sparge AUR pe cât de mult posibil și de a sparge electoratul care este în spatele AUR. 

Cei care vorbesc despre unitatea polului suveranist din România nu înțeleg faptul că spărgând acest pol reduci șansele de a avea o forță mai mare în Parlament. Că s-a văzut foarte clar în 2024 că au fost și SOS, au fost și Partidul Oamenilor Tineri, care au intrat în Parlament și vedeți și dumneavoastră ce s-a întâmplat cu parlamentarii acestor partide.

AUR a rămas unit, AUR are astăzi mai mulți parlamentari decât aveam în 2024, dar, din nou, ca să putem vorbi despre un succes al polului suveranist în România, este nevoie de unitate. Sub nicio formă despre această dezbinare care se încearcă dintr-o parte sau alta, important ar fi să rămânem uniți, nu dezbinați. În ceea ce privește celelalte grupuri, ce pot să spun? Nu e ușor să faci un partid”, a explicat purtătorul de cuvânt al AUR.

„Nu cred că AUR ar trebui să fie subiectul celor care cu adevărat își doresc ca mișcarea suveranistă din România să aibă succes”

Ștefan Avrămescu nu a vrut să nominalizeze cine sunt cei ce încearcă să rupă curentul suveranist și AUR.

„Mi-e greu să indic pe cineva anume, dar vedem că apar tot felul de cazuri în ultima perioadă care duc la atacuri la adresa AUR, care aduc o stare din aceasta de lumină negativă asupra AUR.

Nu cred că AUR ar trebui să fie subiectul celor care cu adevărat își doresc ca mișcarea suveranistă din România să aibă succes, ci, dimpotrivă, cei care au condus România 35 de ani și cei care ne-au adus astăzi în situația economică în care ne aflăm. Dacă vrem cu adevărat să putem face o schimbare în 2028, să avem o alternativă în 2028, nu prin a ajunge la asemenea atacuri sau punere AUR într-o linie negativă este soluția.”

Despre ambasadoarea SUA în Grecia

Financial Times și Wall Street Journal au scris în trecut că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că Washingtonul poate contribui la căderea unor guverne, inclusiv la cel din România. FT scria că afirmația a fost făcută pe 18 martie, la o cină organizată de Ambasada SUA din Atena. Departamentul de Stat american a reacționat și spune că parteneriatul strategic cu România rămâne puternic.

L-am întrebat pe Ștefan Avrămescu dacă au existat presiuni din SUA pentru demiterea Guvernului Bolojan.

„Am văzut aceste teorii care au circulat în spațiul public. Eu pot să vă spun un lucru următor: la moțiunea de cenzură, ea a fost prezentată de domnul Peiu împreună cu domnul Neacșu. Ei au fost și autorii moțiunii de cenzură. În momentul în care s-a votat în Parlament, eu n-am văzut nicio ambasadoare a Statelor Unite să voteze pentru demiterea Guvernului Bolojan.

Așadar, eu pot să vă spun doar atât: Guvernul Bolojan a fost dat jos cu voturile AUR, alături de PSD. Asta este ceea ce pot să vă spun, astea sunt lucrurile și faptele concrete”, a spus purtătorul de cuvânt al AUR.

Culisele votului pentru Veștea

Deși partidul AUR nu a declarat niciodată că ar putea susține la vot varianta de guvern propusă de Adrian Veștea, George Simion a deschis o ușă pentru un posibil vot chiar în ziua acestuia. Simion a pus două condiții pentru a lua în considerare susținerea: ca Veștea să vină la sediul AUR, și ca Nicușor Dan să-și retragă linia roșie ce implică AUR. Veștea s-a dus la sediu, dar n-a fost suficient. Simion și-a scos din sală parlamentarii la vot, iar Veștea a căzut.

Ștefan Avrămescu susține că decizia AUR a fost mereu de a nu vota acest guvern. „Toată lumea a avut impresia că AUR s-a decis în seara votului. Nu, sub nicio formă. Noi am avut o decizie în Biroul Național de Conducere, prin care am spus foarte clar: nu vom fi prezenți în sală”, spune purtătorul de cuvânt al partidului.

Deputatul spune că dorința AUR era ca celelalte forțe politice să aibă un dialog cu AUR, așa cum acesta consideră că este democratic corect.

A încercat George Simion să-l umilească pe Nicușor Dan în cazul Guvernului Veștea?

„Aud cum PNL clamează că trebuie să respectăm democrația în România, USR vorbește despre democrație, președintele, despre principiile democrației. Toată lumea vorbește despre principiile democrației, dar într-o democrație la bază, până la urmă, trebuie să fie și dialogul. Nu poți să izolezi un partid parlamentar, votat de români, al doilea partid din parlament, doar pentru că, nu știu, cuiva nu-i place de AUR sau cuiva îi este frică de AUR.

Noi am vrut să avem un dialog. Nu ne-am asumat sub nicio formă că vom vota guvernul Veștea. Domnul Veștea, când a venit în acea zi la AUR, a venit cu un program, asupra căruia AUR nu a fost consultat, a venit cu o listă de miniștri asupra căreia AUR nu a fost consultat și atunci nu aveai cum să votezi, pentru că venea cumva în contradicție cu ceea ce am spus noi încă din luna mai, în momentul în care am dat jos guvernul Bolojan, că nu vom vota un guvern din care nu facem parte.

Am spus acest lucru și am rămas consecvenți și s-a văzut foarte clar, din luna mai până în luna octombrie, nu am votat un guvern din care nu facem parte.”

L-am întrebat pe Ștefan Avrămescu dacă aceste condiții puse de George Simion au fost o încercare de a-l umili pe președintele Nicușor Dan.

„Exclus așa ceva. Nu am vorbit despre umilirea nimănui. Nu. Ce am solicitat a fost în felul următor: ca AUR să fie tratat ca un partener normal de dialog într-o democrație, într-o democrație în care sunt respectate principiile de bază.”

Investigația SNOOP. Ștefan Avrămescu: A existat o ofertă căreia nu i s-a dat curs/ AUR are o relație foarte bună cu partidul lui Netanyahu

SNOOP a scris că Srulik Einhorn și Jonatan Urich, doi consilieri ai premierului israelian Benjamin Netanyahu, vizați de anchete penale în Israel, ar fi implicați în comunicarea politică a AUR. L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al AUR despre această investigație.

„Ca să o lămurim de la început: nu am avut și nu avem niciun fel de contract de consultanță cu acești doi domni. În ceea ce privește comunicarea AUR, pentru că am văzut că de ce am postat pe o pagină personală un mesaj care apăruse cu câteva zile pe un document care ar fi fost scurs...

Tot ceea ce înseamnă comunicarea AUR, tot ceea ce înseamnă mesajele care sunt date de AUR sunt aprobate de conducerea partidului. În calitate de coordonator al Departamentului de Comunicare, sunt cel care stabilesc liniile de mesaj, sunt cel care dau OK-ul pe anumite mesaje.

Tot ce înseamnă comunicarea AUR este făcută în interiorul AUR. Nu am avut nevoie de cineva din exterior care să vină. A existat, din câte am înțeles, o ofertă, dar căreia nu i s-a dat curs”, a răspuns Ștefan Avrămescu, care nu știa când a fost făcută această ofertă.

Despre Administrația Netanyahu, Avrămescu a spus că AUR a avut întâlniri cu membri ai partidului premierului israelian, dar și că partidul condus de George Simion are „o relație foarte bună” cu partidul lui Benjamin Netanyahu.

„Avem discuții cu partea politică din Israel, am avut discuții cu reprezentanții Likud-ului, avem o relație foarte bună cu aceștia. În ceea ce îl privește pe Benjamin Netanyahu, lucrurile au fost cât se poate de clar exprimate în campania prezidențială (n.r. George Simion a spus atunci că l-ar primi pe Netanyahu în România, în ciuda mandatului internațional de arestare de pe numele acestuia).”

Relația AUR-Călin Georgescu

Ștefan Avrămescu a vorbit și despre relația dintre Călin Georgescu și partidul AUR. Purtătorul de cuvânt al formațiunii politice spune că partidul se consultă și dialoghează cu Georgescu.

„Noi am spus foarte clar că avem o relație de consultare și de dialog cu domnul Călin Georgescu. Nu ne-am dezis de dumnealui, în pofida tuturor încercărilor care au apărut în acești doi ani care au trecut de la anularea alegerilor. Nu am renunțat în a-l susține, dimpotrivă, am luat poziții publice de fiecare dată când a mai apărut câte ceva, câte un dosar, câte, nu mai știu ce au încercat să scoată public.

Este o relație care funcționează, îl susținem în continuare, iar dialogul existent între conducerea AUR și domnul Călin Georgescu există. S-a văzut lucrul acesta tot timpul.”

Despre candidatura lui Gheorghe Piperea pentru PMB

AUR și-a anunțat recent candidatul pentru alegerile pentru Primăria Bucureștiului, care vor avea loc în 2028. Gheorghe Piperea, avocat și europarlamentar al partidului, este varianta aleasă de AUR.

„Este nevoie ca românii, bucureștenii, să știe cine sunt candidații partidelor, să aibă timp să se lămurească în ceea ce privește proiectele pe care aceștia le propun pentru București, iar în ceea ce ne privește, eu spun că am ales cea mai bună variantă.

Domnul Piperea are o experiență îndelungată ca avocat, ca om care a ajutat de-a lungul timpului la o serie de legi (Legea dării în plată, spre exemplu, aceasta este una dintre ele), dar are o experiență foarte mare și pe zona de administrație și eu spun că este varianta cea mai bună pentru București, care îl vedem foarte clar cu toții cum este: un oraș blocat, un oraș în care pleci de acasă, dar nu știi când ajungi la destinație”, a spus purtătorul de cuvânt AUR despre anunțul făcut de partid.

De ce a ales AUR să o susțină pe Anca Alexandrescu în 2025

L-am întrebat pe Ștefan Avrămescu și despre motivele pentru care, în 2025, Anca Alexandrescu a fost candidata susținută de partid pentru PMB, în contextul în care sursele spun că și Gheorghe Piperea și-ar fi dorit atunci să intre în cursa pentru Capitală.

„Deciziile se iau în funcție de următorul aspect: candidatul cu cele mai mari șanse. Era o susținere pentru doamna Alexandrescu, care venea din partea AUR, dar și a altor partide, pentru că a fost o alianță în spatele doamnei Alexandrescu. Noi nu avem genul acesta de orgolii, nu mergem cu candidatul nostru.

Am mers cu doamna Alexandrescu, a avut un scor foarte bun, s-a văzut foarte clar faptul că bucureștenii au acordat încredere candidatului susținut de AUR.”

Ștefan Avrămescu spune însă că, de data aceasta, nominalizarea lui Piperea nu a venit în urma unor sondaje.

„Noi nu prea stăm cu sondaje interne, nu am făcut sondaje interne pentru aceste lucruri. Noi ceea ce am propus a fost un om cu experiență și cu expertiză foarte puternici. Iar în 2028, eu consider că el, în calitate de candidat AUR, va avea cele mai mari șanse.”

Ștefan Avrămescu: Nu poți să trăiești cu salariul minim în România

Ștefan Avrămescu consideră că în România, salariul minim este insuficient pentru a supraviețui decent. Acesta a dat mai multe soluții pentru creșterea veniturilor celor ce câștigă cel mai puțin.

„În județele României, în municipiile reședință de județ, este greu să trăiești cu salariul minim, spre exemplu. În București nu mai spun. Nu aș putea să dau o cifră (nr. o sumă minimă pentru a trăi decent), pentru că, din nou, să spui că salariul minim este suficient să trăiești în România, este o utopie.

Nu poți să trăiești cu salariul minim în România. Sunt mulți români care o fac, cărora le e foarte greu în această privință, dar aici eu aș vorbi cu totul altceva cu privire la partea de fiscalitate: Cât dăm noi către stat din banii pe care românii muncesc?

Ar trebui să reducem taxarea muncii, astfel încât fiecare român să poată să-și permită să trăiască în țara lui, pentru că la ora actuală în ceea ce privește salariile, noi 50% din venit aproape îl dăm către stat.

La sfârșitul lunii, un român câteva mii de lei, în cel mai bun caz. În cazul pensionarilor, nu vorbim de câteva mii de lei, în cazul lor vorbim de câteva sute de lei, ceea ce este mult mai grav.”

Citește și: Ștefan Avrămescu: AUR are „relații foarte bune” cu partidul lui Netanyahu

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Important este să terminați cu maimuțăreala și să veniți cu proiecte de țară serioase.
    Patriotismul ăsta de colț de stradă prinde doar la „naivi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.