Printre participanți s-a aflat și fostul ambasador american la București Adrian Zuckerman. Acesta a fost ambasador în primul mandat al lui Donald Trump și l-a susținut public pe Nicușor Dan în campania prezidențială din 2025. La eveniment au mai fost prezenți Marius Bostan, Matei Păun și Marius Lazurca, consilier prezidențial pentru securitate națională.

Nicușor Dan a vorbit despre relația dintre România și SUA
În discursul susținut la Snagov, Nicușor Dan a vorbit despre relația dintre România și Statele Unite. Președintele a spus că parteneriatul dintre cele două țări s-a consolidat după Revoluție, inclusiv prin cooperarea militară și prin aderarea României la NATO.
„E o onoare să fiu alături de dvs., să sărbătorim împreună aniversarea unui moment cu adevărat istoric. Un moment care a schimbat modul și aspirațiile indivizilor care se raportează la societate și care își construiesc ei înșiși societatea în care vor să trăiască”, ar fi spus acesta, potrivit Gândul.
„România și Statele Unite au o lungă istorie comună. După Revoluție această relație s-a consolidat pe plan militar, apoi participarea noastră la NATO. Pentru că există încredere, există foarte multe oportunități economice în această relație de încredere pe care o avem și trebuie să muncim toți pentru ca aceste oportunități să se realizeze spre binele comun al românilor și al americanilor.”
Adrian Zuckerman l-a susținut pe Nicușor Dan în campania din 2025
Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA la București, l-a susținut public pe Nicușor Dan în campania prezidențială din 2025. La acel moment, Zuckerman a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar fi reprezentat contracandidatul George Simion.
„România deține un loc sacru în inima mea. M-am străduit neclintit să-i promovez democrația, libertatea, prosperitatea și relația sa bilaterală cu Statele Unite. Din păcate, astăzi ne confruntăm cu un alt moment istoric – posibilitatea ca un candidat extremist să câștige viitoarele alegeri prezidențiale din 18 mai și să inverseze toate progresele înregistrate de România în ultimii treizeci și cinci de ani.”
Zuckerman a mai transmis atunci că Nicușor Dan era candidatul care trebuia sprijinit pentru a-l învinge pe George Simion.
„Există un singur candidat acum, Nicușor Dan, care are nevoie de sprijinul tău pentru a-l învinge pe extremist. Are nevoie de tot sprijinul tău neechivoc și nedivizat. Trebuie să ne unim în spatele lui. Apreciez acele partide politice care și-au declarat deja public sprijinul nedivizat și fără echivoc pentru Nicușor Dan.”
Prezența lui Matei Păun la eveniment vine în contextul în care acesta a fost descris în presă drept un consilier informal al lui Nicușor Dan. De-a lungul timpului, implicarea sa în campaniile actualului președinte a stârnit discuții, inclusiv din cauza unor legături de afaceri pe care le-a avut în Belarus și Federația Rusă.