Nicușor Dan îl felicită pe Dacian Cioloș pentru viziunea sa privind Francofonia

Dacian Cioloș își prezintă planul pentru o Francofonie mai orientată spre rezultate, cu Africa în centru și cu accent pe tineri, economie și cooperare internațională.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Nicușor Dan îl felicită pe Dacian Cioloș pentru viziunea sa privind Francofonia

Sursă foto - captură presidency.ro

Dacian Cioloș își prezintă planul pentru o Francofonie mai orientată spre rezultate, cu Africa în centru și cu accent pe tineri, economie și cooperare internațională.

Nicușor Dan l-a felicitat pe Dacian Cioloș pentru manifestul în care acesta își prezintă viziunea pentru Organizația Internațională a Francofoniei. Cioloș este candidatul României pentru funcția de secretar general al organizației, iar documentul a fost transmis statelor membre.

„Îl felicit pe Dacian Cioloş pentru prezentarea viziunii sale privind o Francofonie mai eficientă, mai apropiată de cetăţeni şi mai orientată către rezultate, cu Africa în centrul preocupărilor şi cu toate regiunile pe deplin implicate. Ambiţia sa este de a transforma Francofonia într-un exemplu de multilateralism lucid şi de a-i consolida rolul ca spaţiu de cooperare, dialog şi oportunităţi. Manifestul „Reunim pentru a construi – O viziune pentru Francofonie 2030” a fost transmis tuturor statelor membre.”, a scris preşedintele pe reţeaua X.

Dacian Cioloș propune o Francofonie orientată spre rezultate până în 2030. El spune că organizația trebuie să folosească mai bine resursele culturale, economice, instituționale și umane ale spațiului francofon.

„Francofonia de mâine trebuie judecată în funcţie de capacitatea sa de a transforma viaţa femeilor şi bărbaţilor care alcătuiesc comunitatea noastră. Rolul Secretarului General nu se poate limita la administrarea unei organizaţii. El trebuie să întruchipeze, să anime şi să conecteze întregul ecosistem francofon”, afirmă Dacian Cioloş în manifest.

Africa, tinerii și oportunitățile economice

Una dintre direcțiile propuse de Cioloș este construirea unei Francofonii bazate pe încredere.

„O Francofonie întemeiată pe egalitatea dintre membrii săi este şi o Francofonie care consolidează încrederea, vizibilitatea şi influenţa Africii”, se arată în document.

Cioloș pune accent și pe tineri. El susține că viitorul Francofoniei depinde de felul în care noile generații vor privi limba franceză.

„Tinerii sunt cel mai bun indicator al viitorului Francofoniei. Alegerea lor de a învăţa – sau nu – limba franceză va spune mai multe despre viitorul limbii noastre decât toate proiecţiile statistice. Pentru ei, franceza trebuie să fie mai mult ca oricând o limbă a culturii, dar şi o limbă a oportunităţilor şi a viitorului. O limbă care permite crearea unei companii, dezvoltarea unui proiect, atragerea de investiţii, găsirea unui loc de muncă sau construirea unui parteneriat. Pentru că ceea ce contează nu este numărul proiectelor pe care le lansăm. Ci vieţile pe care le transformăm”, afirmă Dacian Cioloş.

Potrivit manifestului, franceza trebuie să fie nu doar o limbă a culturii și comunicării. Ea trebuie să fie și o limbă a educației, inovării, antreprenoriatului și colaborării economice.

„O Francofonie care conectează continentele, operatorii, comunităţile şi cetăţenii în jurul marilor priorităţi care ne vor modela viitorul: educaţia, dezvoltarea economică, securitatea alimentară, agricultura durabilă, digitalizarea, inteligenţa artificială, tranziţia ecologică şi climatică, antreprenoriatul tinerilor, drepturile omului, emanciparea femeilor, statul de drept şi pacea”, se arată în document.

România și candidatura lui Dacian Cioloș

Manifestul vorbește și despre nevoia ca Francofonia să atragă mai multe resurse. Cioloș propune o administrare mai eficientă, transparentă și responsabilă a acestora. El susține o colaborare mai bună cu statele membre, băncile de dezvoltare, instituțiile internaționale și sectorul privat. Scopul este ca organizația să aibă mai multă capacitate de acțiune.

„Întrebarea nu este de unde vine viitorul Secretar general. Întrebarea este ce Francofonie vrem să construim împreună şi cum putem mobiliza toate energiile noastre pentru a reuşi acest lucru”, subliniază Dacian Cioloş.

Manifestul face trimitere și la ideile fondatorilor Francofoniei. Documentul susține că proiectul trebuie să rămână legat de aceste principii, dar să răspundă mai bine nevoilor actuale.

„Atunci când Léopold Sédar Senghor definea Francofonia drept «acest umanism integral» întemeiat pe întâlnirea energiilor tuturor continentelor, el nu vorbea doar despre o limbă, o ţară sau o regiune. Vorbea despre un proiect uman. Despre o manieră de a locui lumea împreună. Şi astăzi, această viziune îşi păstrează întreaga forţă”, se arată în document.

Transmiterea manifestului are loc în contextul alegerilor pentru funcția de secretar general al OIF. Documentul urmărește să deschidă dezbaterea despre viitorul organizației.

Nicușor Dan a anunțat pe 26 martie, la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei, că Dacian Cioloș este candidatul României. Pe 16 aprilie, nominalizarea a fost transmisă președintelui francez Emmanuel Macron, în calitate de actual președinte al Summitului Francofoniei.

CITEȘTE ȘI

Dacian Cioloș, declarație pentru Cotidianul în calitate de consilier prezidențial

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.