Luna lui Cuptor, luna secerişului: Ce credeau românii despre luna iulie şi obiceiurile de demult

El se suprapune peste calendarul oficial, de origine creştină şi romană, păstrându-și până în epoca modernă atât autonomia, cât şi specificul local.

„Sărbători şi obiceiuri româneşti“, cartea lui Ion Ghinoiu, unul dintre cei mai importanți etnologi și cercetători ai culturii populare române, explorează în detaliu structura, semnificaţiile şi funcţiile sale, arătându-i originea profundă şi complexă, legată fiind nu doar de ciclurile astronomice solare şi lunare (echinocţii, solstiţii, fazele lunii), ci şi de ritmurile biologice ale plantelor, animalelor şi oamenilor.

Cultura agrară şi pastorală românească, păstrătoare a structurilor şi ritmurilor tradiţionale 

Fiecare etapă a anului își are sărbătoarea sa și este reprezentată de obiceiuri și sărbători specifice, fie că vorbim de solstiţii şi echinocţii ori de colind, ritualuri de nuntă, de moarte sau renaştere, arată Ion Ghinoiu.

Colindatul, jocurile rituale cu măşti, focurile aprinse ritual, pomana morţilor, practica alungării spiritelor malefice sunt elemente fundamentale ale renovării timpului.

Este un instrument prin care viața de zi cu zi intră în armonie cu forţele naturii, un vector spiritual al tuturor credinţelor lor despre suflet, viaţă şi moarte.

Citește și: Tradiția, o permanentă continuitate: De la ritualuri de Sânziene la sărbătoarea Înaintemergătorului

Calendarului popular, păstrător al moştenirii spirituale milenare în faţa presiunilor culturale exterioare

Astfel, ritualurile de „moarte“ şi „renaştere“, tipic mitologiei precreştine, sunt conservate în sărbătorile mari, Crăciun, Paşte, Rusalii, Sânziene, Sântoader etc..

Există în același timp și o corespondenţă strânsă între evenimentele calendarului popular şi ciclurile biologice, agrar-pastorale şi apicole, care funcționau pentru planificarea muncilor agrare și pastorale, cu referiri precise la zile și perioade favorabile sau nefavorabile, mai arată Ion Ghinoiu în cartea sa.

Iulie este cea de-a doua lună de vară și este numită popular, datorită zilelor toride, Luna cu Cuptor

Pe 1 iulie sunt pomeniți Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, adică doctori care nu cer plată pentru tămăduirea bolnavilor, iar oamenii îi pomenesc în rugăciunile lor cu credința în vindecare și pentru a fi feriți de boli.

În tradiția populară, această sărbătoare este cunoscută și sub numele de „Cosmandin” sau „Cosmadin”.

Iar pe data de 20 iulie, în fiecare an, se sărbătorește Sfântul Ilie. Considerat ocrotitorul recoltei, se spune că tunetele şi fulgerele devin ascultătoare la cuvântul lui. Pe cei necredincioși îi pedepsește, iar lucrul de ziua Sfântului Ilie trebuie să înceteze, pentru că, potrivit credinței, vor fi feriți de grindină, tunete şi fulgere.

De Sfântul Ilie, la sate, oamenii împărțeau mere, miere şi covrigi pentru cei adormiți. Și tot în această zi culegeau plante de leac, iar apicultorii recoltau mierea de albine.

În sate coborau ciobanii, care le aduceau în dar soțiilor și iubitelor furci de lemn pentru tors, lucrate de ei în timpul petrecut la stână, iar când în ziua de Sântilie tuna, țăranii își spuneau că toate alunele vor seca și fructele vor avea viermi.

Tradiții și sărbători în luna iulie

Sărbătorile şi obiceiurile în luna iulie din calendarul popular sunt dedicate atât secerișului, cât și secetei, trăsnetelor, furtunii, dar și grindinei, adică forțe potrivnice omului, de unde și alte obiceiuri, ceremonii şi procesiuni religioase.

De-a lungul vremii, practica îmbunării divinităților, prin rugi și practici specifice, au căpătat valențe noi. Târgul de pe Muntele Găina, care ține tot calendarului agrar, Târgu nevestelor, Târguri de Fete, vestitele Târguri ale Drăgaicei, din sud-estul țării etc. sunt acum prilej de a vinde și a cumpără cele necesare prin gospodărie, oale, vase din lemn, dar și ocazii de petrecere și distracție.

Din vechime, în România a existat o dualitate între calendarul oficial, de origine creştină şi romană, şi calendarul popular, care s-a păstrat prin tradiţii orale până în secolul XX.

În Antichitate, în vechiul calendar roman, anul număra 304 zile și existau doar zece luni, astfel că martie era prima lună din an, iar iulie, a cincea.

Potrivit tradiției, pe 27 iulie, de Pintilie Călătorul (Pantelimon), oamenii își aminteau că vara e pe sfârșite și că timpul trecut din luna lui Cuptor a fost un prilej folositor nu doar pentru a celebra grânele coapte ori soarele, ci și de a respecta forțele naturii cu grindină, tunete şi fulgere sale.

Diversele calendare parţiale, agrar, pastoral, pomi-viticol, apicol, reflectă nevoile practice ale comunităţilor rurale, fiind în întregime subordonate ritmurilor cosmice şi biologice, care asigură ciclurile vitale ale ocupaţiilor locale, mai arată Ion Ghinoiu în cartea sa „Sărbători şi obiceiuri româneşti“.

Calendarul popular se conturează astfel ca un ansamblu social-cultural complex care asigură continuitatea spirituală a poporului român, fiind o mărturie vie a modului în care omul s-a raportat la natură, univers şi la transcendenţă.

Lunile anului, în tradiția populară

Și dacă luna iulie este a lui Cuptor, vor fi fost înzestrate și restul cu o altă denumire, diferită de cea pe care le cunoaște și o întrebuințăm.

Ianuarie, de exemplu, este luna lui „Gerar”, cu temperaturile sale scăzute, cum se cade în lunile de iarnă.

Și i-au spus lui Februarie “Făurar”, care înseamnă „curățare”, fiind deci timp de purificare a lumii.

Martie provine de la numele zeului Marte, cu trimitere la nenumăratele legende ale Martei, numită și Dochia și tradiții legate de zilele Babei Dochia.

În Aprilie, natura revine la viață, “aperire” este verbul care ”deschide” un timp mai prielnic.

Denumită „Florar” sau „Frunzar”, în luna Mai e timp al înfloririi și al înverzirii, când “Raiul coboară pe pământ”.
 
Cuvântul latinesc „iuniores”  înseamnă “juni”, adică tineri, iar în luna Iunie zeița romană Iunona  protejează familia și viața conjugală.

August e luna lui „Gustar, când fructele încep ”să aibă gust” și amintește și de împăratul Augustus, care și-a sărbătorit de trei ori triumful la Roma în ziua în care a devenit pentru prima oară consul.

„Răpciune” este luna Septembrie, care inagurează începutul toamnei, dar și luna vinului zisă astfel și „Vinițel”.

Octombrie și Noiembrie poartă numele de „Brumărel” și „Brumăr”, căci vestesc iarna, cade bruma, apare promoroaca, iar copacii rămân golași fără frunze.

Iar Decembrie ultima lună din an, însă nu și cea de pe urmă, este cea mai bogată, dar în sărbători creștine. În luna lui „Undrea” se aud colindele, pentru, nu-i așa, vine Crăciunul.