Carmen Uscatu: Birocrația statului blochează spitalul construit din donații. „Ne împiedicăm de refuzul absurd al Guvernului de a aproba angajarea a cinci asistente”

De la o banală renovare la „Noi facem un spital”

Totul a început ca o inițiativă mult mai restrânsă. În 2015, asociația a mers la Spitalul Marie Curie cu intenția de a renova secția de oncologie, dorind doar să asigure condiții minime de decență: toalete în fiecare salon.

„La acea vreme, erau 31 de paturi – deci 31 de copii plus mamele lor, toți folosind o singură toaletă la capătul unui culoar. Din punct de vedere tehnic a fost aproape imposibil de realizat fără a micșora dramatic secția. Arhitecta ne-a spus clar că nu-și pune semnătura pe un astfel de proiect și ne-a sugerat să facem o clădire de la zero. Am început să râdem și am zis: «Ce mare lucru e să facem o clădire de la zero?»”, a rememorat Carmen Uscatu începuturile proiectului.

Ceea ce trebuia să fie doar un departament de oncologie și radioterapie s-a transformat rapid într-un spital complex, dotat cu bloc operator, terapie intensivă, chirurgie, neurochirurgie și transplant de celule stem. Astfel a luat naștere sloganul care a mobilizat România: „Noi facem un spital”, reușind să atragă sprijinul a peste 8.000 de companii și 350.000 de donatori persoane fizice.

Acest nivel uriaș de încredere a fost câștigat prin transparență totală. „Ce își dorește un sponsor? Să știe ce se întâmplă cu banii lui. Ce își dorește un donator? Să vadă impactul sacrificiului său, fie că a renunțat la o cafea sau la o sumă mai mare”, a explicat invitata, menționând parteneriatele internaționale vitale pe care le-a semnat cu clinici de renume din Olanda și SUA pentru pregătirea personalului medical românesc.

Luptele absurde cu sistemul public: Clădiri ținute goale și posturi blocate

Deși clădirea a fost ridicată și utilată la standarde occidentale, intrarea ei în funcțiune s-a lovit de zidul opac al administrației de stat. Carmen Uscatu a enumerat cele mai revoltătoare trei situații birocratice cu care asociația s-a confruntat recent.

Prima dintre ele a fost amânarea nejustificată a deschiderii spitalului. Finalizată în decembrie 2023, clădirea și-a primit pacienții abia în aprilie 2024. „Copiii din vechiul spital se uitau pe geam la o clădire nouă, complet echipată, dar care stătea goală din cauza birocrației și a facturilor cerute obsesiv de Ministerul Sănătății”, a punctat președinta „Dăruiește Viață”.

A doua problemă a vizat lipsa de sincronizare a managementului spitalului pentru secțiile de radioterapie și transplant, nefiind pregătit și angajat personalul medical din timp.

Însă, de departe cea mai gravă anomalie o reprezintă decizia Guvernului de a bloca angajările în sistemul public, măsură aplicată „la pachet”, fără a ține cont de realitățile din teren. Capacitatea spitalului a crescut, numărul pacienților de la oncologie s-a triplat (de la 40 la 120 anual), însă schemele de personal au rămas înghețate.

„Noi investim zeci de milioane de euro, plătim traininguri internaționale, dar ne împiedicăm de refuzul absurd al Guvernului de a aproba angajarea a cinci asistente medicale necesare pentru a salva vieți”, a subliniat, revoltată, Carmen Uscatu.

O delimitare dureroasă: „A fost privit de unii ca un act de răzvrătire”

Podcastul a atins și zona politică, mai exact impactul pe care l-a avut intrarea Oanei Gheorghiu (cofondatoare a asociației) în Guvern. Această mutare a creat unde de șoc în interiorul organizației, generând temeri justificate legate de un potențial conflict de interese.

„Nu a fost ușor și probabil nu va fi ușor în continuare, deoarece există chestiunea conflictului de interese la care companiile mari fac referire. Când primim sponsorizări, semnăm declarații privind «beneficiarii reali» ai asociației. Un membru fondator în Guvernul României poate fi privit ca un risc de imagine sau poate fi interpretat ca o tentativă de a influența decizii”, a explicat invitata.

Decizia de a separa clar drumurile și de a comunica transparent această ruptură a fost una dificilă la nivel personal. „Mi-a fost foarte greu. Știam foarte bine cât de apropiate eram și a fost privit de unii ca un act de răzvrătire. Cei din mediul de business au înțeles complexitatea deciziei, în timp ce alții au redus-o la o «invidie între două femei»”, a clarificat aceasta.

Emoția din spatele betoanelor și viața de după spital

Dincolo de luptele cu sistemul, adevărata recompensă a venit în ziua în care pacienții au fost mutați în noua clădire. Marea operațiune a început la ora 6:00 dimineața.

„La 7:00 dimineața, i-am văzut în camera de joacă. Erau doi copii de la oncologie care nu se mișcaseră din pat de săptămâni întregi, iar unul dintre ei refuza să mai vorbească din cauza traumei psihologice. Ei bine, în noua clădire, la ora 7:00, se ridicaseră din pat și se jucau”, a povestit Carmen Uscatu, vizibil emoționată.

Pentru a face față unui mediu încărcat de suferință și a evita fenomenul de burnout, fondatoarea „Dăruiește Viață” se bazează pe găsirea constantă de soluții și pe bucuria rezultatelor palpabile. În plus, refugiul ei personal este dansul. „În pandemie am descoperit pasiunea pentru Tango – e singurul meu hobby real acum, și profesoara mea glumește că, după ce termin spitalul, o să dansez pe marile scene ale lumii”, a încheiat invitata.