A câștigat în instanță dreptul la despăgubire din partea CNAS

După ce şi-a plătit o intervenţie chirurgicală în Germania pentru că la spitalul din Timişoara, unde se internase, lipseau medicamentele şi materialele medicale de primă necesitate, femeia cere acum banii înapoi statului român, potrivit b1.ro.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Sibiu i-a respins însă solicitarea, motivând că din raportul medicului nu reieşea că operaţia nu poate fi efectuată într-un timp rezonabil în ţară.
Elena Petru s-a adresat ulterior Tribunalului Sibiu, iar magistraţii de aici au solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să stabilească dacă statul român are această obligaţie faţă de pacientă.

Curtea i-a dat dreptate pacientei din Sibiu, statul fiind acum bun de plată.

Potrivit unei hotărâri de guvern intrate în vigoare la începutul lunii mai pentru tratamentul medical primit într-un stat din UE asiguraţii români pot beneficia, la cerere, de rambursarea contravalorii serviciilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.