A mai plecat o stea: SILVIA GHELAN

Duminică, 17 martie, a încetat din viață marea actrița Silvia Ghelan, la vârsta de 95 de ani. Ea a imprimat teatrului din Cluj o noblețe artistică de mare clasă, prin unicatul talentului său. Creatorii nu pot fi înlocuiți. Trecerea lor fixează o înălțime care se impune ca reper pentru totdeauna.

Chipul Silviei Ghelan făcea parte din acea categorie rară, căreia timpul nu-i surpă trăsăturile, ci le şlefuieşte ca o efigie de preţ. Frumos la toate vârstele, cu linii ferme şi căutătură francă, nasul clasic arcuit, el a căpătat de-a lungul anilor o concentrare a frunţii în care durerea, nobleţea şi misterul au luminat privirea interioară. Făptura întreagă a actriţei a păstrat o zvelteţe şi o agilitate, o tinereţe a mişcării, a staturii, a reacţiei, dominate de eleganţa funciară a structurii. Aristocratismul fiinţei, discreţia, distincţia au ţinut-o departe de vâlva vieţii publice, ca şi de vâltorile şi patimile histrionice.

Avea ceva din Joan Crawford şi Ava Gardner

Personalitatea Silviei Ghelan s-a decantat în timp din esenţa tare a unui caracter puternic ce a învins plămada fragilă a unei feminităţi hollywoodiene. A păşit pe scenă ca “femeie fatală” şi ca “vampă”, la sfârşitul celui de-al cincilea deceniu (1948), odată cu proletcultismul triumfal, şi a păstrat în anii ’50 întreaga aură a lucrurilor înfierate. Era prin excelenţă personajul în răspăr cu tabla de valori a dictaturii proletare, cu totul străină eroinelor de tip nou ale unei dramaturgii acum de mult uitate. Avea ceva din Joan Crawford şi Ava Gardner, din poezia nostalgică a unei lumi apuse. Wanda din Gaiţele, creat în 1952 (pentru care, în 1954, a primit Premiul al III-lea de interpretare, connferit de preşedintele juriului, Ion Manolescu) poezie de alb şi negru, păr strălucitor şi pălării ample cu boruri largi îi fixează ideal ipostaza de atunci.

Vocea aparte, cu inflexiuni de cleştar, tonalităţile uşor nazale care îi sporeau limpiditatea, tempoul rostirii ce adăsta imperceptibil în cadenţe largi distonau în contextul realismului simplist — cu emfaze rudimentare de romantism revoluţionar, cu personaje maniheiste şi victorii ideologice. Tânăra actriţă părea anume croită pentru o dramaturgie a cărei vreme trecuse. Era “steaua fără nume” a unui timp barbar.

Uriașă capacitate de sublimare tragică

Iată însă că forţa aspră, neaşteptată a unei structuri artistice, care, sub fragilitatea graţiei, ascundea făptura de granit a personajelor lui Agârbiceanu, a început să se facă simţită. Vidra (1956) dezvăluia setea de putere a unei femei, în care iubirea se îngemăna cu ambiţia virilă, până la confuzie. Doamna Clara din Vlaicu­ Vodă (1966) sau Crina din Două ore de pace de D.R.Popescu (1973) vor desăvârşi tipologia românească a veleitarei Lady Macbeth cu mereu reînnoite aptitudini de portretizare a întunecatei patimi de mărire. Silvia Ghelan descoperea cu fiecare rol o inegalabilă putere de pătrundere a marilor drame existenţiale. Anisia (1961) din Puterea intunericului de Lev Tolstoi se face dovada acelei uriaşe capacităţi de sublimare tragică.

Calităţi de tragediană

Expresivitatea actriţei, capabilă să declanşeze drama, iluminând-o din străfundurile ei, se va nuanţa şi diversifica prin aventura creatoare a eroinelor teatrului universal contemporan, în piese de Tennessee Williams (Lady Torrance din Orfeu in infern, 1962, Lady Goforth din Trenul cu lapte nu mai opreşte aici, 1982, Amanda din Menajeria de sticlă, 1978, Blanche din Un tramvai numit dorinţă, 1975) sau în drame de O’Neill (Mary Tyrone în Lungul drum al zilei către noapte, 1968, în regia lui Crin Teodorescu). Oscilaţiile, slăbiciunea, dependenţele de tot soiul măresc aria investigării unui bovarism modern, dezechilibrat, suav şi himeric. Întâlnirea cu Vlad Mugur i-a confirmat Silviei Ghelan, la un nivel superior, rafinat, calităţile de tragediană, îmbogăţite de traseul repertorial al celor optsprezece ani de teatru acumulaţi până atunci.

O actriţă de mare expresivitate şi sensi­bilitate

Visul sau Damenvals de D.R. Popescu (1968), aclamat la Festivalul de teatru scurt de la Arezzo, în care preşe­dintele juriului a remarcat-o ca pe „o actriţă de mare expresivitate şi sensi­bilitate […], o tragediană de mare clasă”, a impus-o ca redutabilă interpretă a tânărului dramaturg de atunci. Va mai juca şi în alte piese de D.R.Popescu, participând, prin extraordinara ei forță de caracterizare, la impunerea acestuia ca autor dramatic (O pasăre dintr-o altă zi şi Două ore de pace, în regia lui Alexa Visarion sau Pasărea Shakespeare, în regia lui Alexandru Tatos).

Prin Cesonia din Caligula de Albert Camus şi Clitemnestra din lfigenia în Aulis, Silvia Ghelan a parcurs, în aceeaşi stagiune, tragicul, contra­dictoriul, absurdul, grotescul, sublimul. Este perioada în care rolurile pieselor lui Oscar Wilde (Doamna Erlyne din Evantaiul doamnei Windermere şi Doamna Arbuthnot), completează fericit creaţiile din piesele lui Jean Cocteau, prin exerciţiul usturătoarei satire, al spiritului şi ironiei, al farmecului şi cochetăriei (Léonie din Părinţii teribili), al sagacităţii şi distincţiei (Solange din Maşina de scris). Ele se vor valorifica plenar în lumina pacifică în care îşi va concepe eroina, pe Dona Rosa, în Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo (1983).

Mereu reconfirmata Doamnă a scenei

Un eveniment de impunătoare creaţie (şi surprinzătoare înnoire a mijloacelor expresive) a fost Anna Fierling din Mutter Courage în regia lui Alexandru Tatos. Silvia Ghelan, mereu reconfirmata Doamnă a scenei, a izbutit o interpretare în manieră expresionistă şi brechtiană, proiec­tând zbaterile eroinei sale în orizontul sumbru al supravieţuirii sordide, evoluând firesc de la identificare, la distanţare şi şarjă, dominând scena cu prezenţa ei copleșitoare. Ranevskaia din Livada de vişini (1986), în regia lui Harag György, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, a încununat într-un spectacol de excepţie seria eroinelor cehoviene (Anna Petrovna din Nefericitul Platonov, 1967, Trei surori, în regia lui Vlad Mugur, la Teatrul Maghiar din Cluj).

Era o întâlnire artistică sub zodia destinului, acest spectacol unic, cutremurător, care a văzut luminile rampei după moartea creatorului său, ca un fruct fabulos. Şi în care actriţa recucerea scena, într-un moment de restrişte existenţială, când părea condamnată să stea departe de strălucirile ei. Spectacolul era un testament viu, genial, al unei naturi gemene, capabilă să-şi transsubstanţieze, în tulburătoare artă, marea trecere. Silvia Ghelan întâlnea aici un suflet-pereche, conducându-l în moarte, cu acea demnitate şi surdină delicată, cu care a întâmpinat toate tragediile propriei sale vieţi.

Această nouă actriţă era totuşi Silvia Ghelan

O magică vitalitate, o energie uluitoare îi dădeau actriţei o inepuizabilă tinereţe. Silvia Ghelan, revenită din 1993 pe scena Teatrului Naţional din Cluj, pe care l-a slujit cu exemplară statornicie, a dat dovadă de o mereu proaspătă disponibilitate interpre­tativă. Era mereu alta: Solange în Cameristele de Jean Genet, Mama în Regina Mamă de Manlio Santinelli (1996), Janina Wegorzewska în Nu poti trece cu capul prin zid de S.I.Witkiewicz (1996). Fiecare dintre aceste creaţii la care a lucrat cu două tinere regizoare, Mona Chirilă şi Anca Bradu, a dezvăluit ipostaze noi ale artistei care îşi spărgea necontenit propriile tipare, de astă dată în sensul unei interpretări corporale mai expansive.

Întunecată şi vibrantă în Solange, ea devenea nesigură, temătoare, agitată şi destrămată în Janina (ambele piese, în regia Ancăi Bradu), inflexibilă, contradictorie, bizară, în Regina Mamă (direcţia de scenă Mona Chirilă). Rostirea ei era acum mai precipitată, surprindeau excesul şi incertitudinea, refuzul realităţii şi refugiul în drog, dezamăgirea şi angoasa. Extrem de deschisă conlucrării cu regizoarele, cola­borarea a devenit — pentru ambele părți! — izvor depurificator, salt artistic, moment de viguroasă dăltuire în efemer.

Actriţa se înscria în viziunea spectaculară cu uimitoare supleţe. Absurdul, expresionismul, psiholo­gismul abisal îi erau deopotrivă organice, le construia cu aceeaşi siguranţă, cu aceeaşi personalitate, cu acelaşi har.

Această tânără interpretă, această nouă actriţă, era totuşi Silvia Ghelan, al cărei suflet s-a zidit vreme de cinci decenii în nenumărate eroine de neuitat.

Dumnezeu să o călăuzescă în lumină!

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.