Actorul Ken Kercheval, devenit celebru pentru rolul Cliff Barnes din serialul „Dallas”, a murit. Actorul avea 83 de ani.
Ken Kercheval a murit duminică, în orașul natal Clinton din statul american Indiana, a declarat pentru presa americană, agentul actorului, Jeff Fisher.
Kercheval a fost şi unul dintre cei cinci actori ai serialului care au şi regizat episoade.
Episodul „Who Shot JR?”, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume – 83 de milioane de telespectatori -, iar serialul original „Dallas”, difuzat în 14 sezoane, în perioada 1978 – 1991, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.
„Va rămâne în inimile tuturor, alături de James Dean (cunoscut actor american)”, a declarat David Jacobs, creatorul serialului „Dallas”.
Deşi familia actorului nu a făcut public motivul decesului, în trecut, Kercheval, fumător înrăit, a fost diagnosticat cu cancer de plămâni. În 1994, actorul a rămas fără unul dintre plămâni.
https://www.youtube.com/watch?v=2etqWbIGjKo